Elena Oancea preia funcția de co-CEO al holdingului Goldbach Group

Goldbach Grup, holding care reunește companii cu experiență de peste 13 ani în dezvoltarea și implementarea proiectelor complexe multidisciplinare din domenii precum dezvoltare urbană, real estate, construcții, arhitectură, energie regenerabilă și consultanță în domeniul fondurilor europene, anunță cooptarea Elenei Oancea în poziția de co-CEO, alături de fondatorul holdingului, Florentin Avădanei.
Economica.net - mar, 29 oct. 2024, 17:17
Elena Oancea preia funcția de co-CEO al holdingului Goldbach Group

„Am descoperit în Goldbach Group o organizație construită printr-o cultură a performanței care încurajează exprimarea individuală a talentelor și a motivațiilor pentru succes. În ultimele luni, am lucrat alături de acești profesioniști pentru a stabili obiectivele noastre pe termen lung și modul în care vom face tranziția de la un grup de companii cu expertize complementare la un holding cu viziune unitară și dezvoltare accelerată, care să ne permită valorificarea unei experiențe de peste 13 ani pe câteva sectoare aflate în plină dezvoltare. Preiau noul rol cu încredere că putem aduce în aceste industrii perspective noi, inspirate de nevoile actuale și viitoare ale comunităților din care facem parte”, a declarat Elena Oancea.

Goldbach Group este un holding creat acum 13 ani de antreprenorul Florentin Avădanei și cuprinde în prezent opt entități cu activitate în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe multidisciplinare în sectoare cum sunt dezvoltarea parcurilor de retail – prin K2 Retail Properties, property management – prin K2 Assets, construcții civile și industriale – prin Goldbach Construct, dezvoltare imobiliară – prin Goldbach Development, arhitectură și urbanism – prin Goldbach Design & Build, design interior – prin K2 Design Lab, energie regenerabilă – prin Goldbach Energy și consultanță pentru proiecte finanțate din fonduri europene – prin Goldbach Consulting.

„Responsabilitățile Elenei Oancea vor viza dezvoltarea grupului prin expansiunea a două divizii de business prioritare în următorii ani, respectiv K2 Retail Properties și K2 Design Lab, la a căror strategie de dezvoltare a contribuit deja cu o expertiză strategică valoroasă. Goldbach Group beneficiază astfel de experiența și viziunea Elenei Oancea de a transforma organizațiile în lideri pe piețele pe care activează, stabilind repere superioare pentru calitate, sustenabilitate și satisfacția tuturor partenerilor implicați”, a declarat Florentin Avădanei.

Potrivit comunicatului transmis de Goldbach Group, Elena Oancea are în spate o carieră antreprenorială anterioară recunoscută în piața de design interior, pe care a marcat-o prin dezvoltarea unui portofoliu de proiecte flagship în cadrul Lemon Interior Design & Lemon Office Design. Ea se alătură unei noi organizații cu scopul de a contribui la accelerarea dezvoltării sale atât pe orizontală cât și pe verticală.

Despre Goldbach Group

Holding care reunește mai multe companii cu rolul de a furniza soluții inovatoare, durabile și de calitate superioară în domeniile lor de activitate, grupul Goldbach are misiunea de a construi comunități mai bune și reziliente, contribuind la dezvoltarea societății pe termen lung. Abordarea Goldbach Group este ancorată în principii și practici ESG care creează premisele ca fiecare proiect să aducă beneficii oamenilor, mediului înconjurator și viitorului nostru comun.

Despre K2 Retail Properties

K2 Retail Properties este fondat în 2024 cu accent pe dezvoltarea unei rețele de parcuri de retail care susțin nevoile de extindere ale companiilor din acest domeniu. Prin prioritizarea sustenabilității și inovației, K2 Retail Properties își propune să devină un lider în dezvoltarea și gestionarea parcurilor de retail moderne aflate în proximitatea unor comunități în creștere.

Despre K2 Design Lab

K2 Design Lab este compania de arhitectură și design interior a grupului Goldbach a cărei pasiune pentru experimentarea noilor tendințe și concepte în design se traduce prin spații interioare cu identitate distinctă, ce reflectă personalitatea fiecărui client. Având o înțelegere profundă a arhitecturii și designului, compania dezvoltă proiecte integrate, de la conceptul inițial până la implementare, printr-o abordare care combină creativitatea cu rigurozitatea în execuție.

 

Te-ar mai putea interesa și
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
A fost promulgată legea prin care Guvernul este abilitat să emită ordonanțe
Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada de la data intrării în vigoare a legii, dar nu înainte de încheierea celei de a doua......
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank, parte a grupului UniCredit si una dintre cele mai mari institutii bancare din Romania, listeaza la Bursa ...
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 anunţă pe SEAP licitaţie pentru construirea unui spital de 33.000 mp pe Bulevardul Timişoara.
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud şi-a anunţat marţi intenţia de a-l destitui în parlament pe prim-ministrul ...