Elena Udrea atacă la CCR legile prin care i-au fost confiscaţi 4,7 milioane euro

O judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de Elena Udrea în legătură neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale în baza cărora instanţa i-a pus sechestru pe avere, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale.
AGERPRES - vin, 16 sept. 2022, 15:56
Elena Udrea atacă la CCR legile prin care i-au fost confiscaţi 4,7 milioane euro

În cadrul dezbaterilor din dosarul „Hidroelectrica”, Elena Udrea a cerut, prin intermediul avocaţilor săi, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie privind neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale care reglementează măsurile asigurătorii şi confiscarea extinsă: art. 107 din Codul penal (scopul măsurilor de siguranţă), art. 112 din Codul penal (confiscarea extinsă), art. 291 alin. 2 Cod penal (traficul de influenţă – confiscarea de bunuri); Legea 656/2002 (art. 32 – 33) şi Legea 129/2019 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 50 -51) cu privire la măsuri asigurătorii şi confiscarea de bunuri, precum şi câteva articole din vechiul Cod penal.

Magistratul care se ocupă ce acest caz, Corina Ciobanu, a admis cererea Elenei Udrea şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la aceste prevederi legale.

În octombrie 2018, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus instituirea sechestrului pe toate bunurile mobile şi imobile deţinute de fostul ministru Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale, decizie menţinută ulterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în acest dosar pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul „Gala Bute”.

Te-ar mai putea interesa și
Anotimpul „shutdown” în SUA. Noul text bugetar nu a trecut de Camera Reprezentanţilor
Anotimpul „shutdown” în SUA. Noul text bugetar nu a trecut de Camera Reprezentanţilor
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a respins cu o largă majoritate joi un nou text bugetar al republicanilor vizând evitarea unei paralizii a statului federal, un eşec usturător care......
Potențiala fuziune Nissan – Honda atrage atenția companiilor IT. Foxconn vrea să cumpere partea Renault din acțiunile Nissan – surse
Potențiala fuziune Nissan – Honda atrage atenția companiilor IT. Foxconn vrea să cumpere partea Renault din acțiunile ...
Gigantul IT Foxconn încearcă să cumpere măcar o parte dintre acțiunile deținute de francezii de la Renault la producătorul ...
Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern
Viktor Orban vine la Bucureşti. Se va întâlni cu premierul Ciolacu la Guvern
Premierul Ungariei, Viktor Orban, se va afla vineri la Bucureşti, unde va avea o întrevedere cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
ANAF schimbă Formularul 217 pentru impozitul din transferul proprietății sub condiție suspensivă
ANAF schimbă Formularul 217 pentru impozitul din transferul proprietății sub condiție suspensivă
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a emis un ordin prin care se aprobă modelul și conținutul ...