UPDATE Deputaţii au decis: Elena Udrea poate fi reţinută, dar nu şi arestată

Plenul Camerei Deputaţilor a admis, miercuri, cererea privind reţinerea şi au respins arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea, scrie Agerpres,
Economica.net - mie, 28 oct. 2015, 15:04
UPDATE Deputaţii au decis: Elena Udrea poate fi reţinută, dar nu şi arestată

Încuviinţarea reţinerii a adoptată de plenul Camerei Deputaţilor cu 123 de voturi ‘pentru’ şi 119 ‘împotrivă’.

Deputaţii au respins încuviinţarea arestării preventive, înregistrându-se 115 voturi ‘pentru’ şi 105 ‘împotrivă’, în condiţiile în care pentru adoptare erau necesare 122 de voturi – majoritatea deputaţilor prezenţi. Ca urmare, în acest caz nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărârii.

Votul a fost secret, cu bile.

Anterior, deputaţii au aprobat cererea privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea, cu 193 de voturi ‘pentru’ şi 106 ‘împotrivă’.

UPDATE Deputatul Elena Udrea a afirmat miercuri că niciodată în Parlament nu s-au votat la pachet cereri ale justiţiei de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a unui parlamentar, susţinând că introducerea mai multor bile în urne de către deputaţi a fost fie un gest de protest, fie acestora le-a fost frică să voteze împotriva solicitărilor conform conştiinţei.

În contextul în care, în cazul celor două cereri, comisia a stat mai mult de o oră să numere voturile, Udrea a mers la sala Biroului permanent pentru a vedea ce s-a întâmplat.

La ieşire, ea a precizat că nu a aflat nimic de la comisia de numărare a voturilor.

‘Nu am aflat nimic. Nu m-au lămurit. Ce este grav este că am ajuns în Parlament în situaţia aceasta, nu vorbim de o cerere de arestare normală, fiind a treia cerere de arestare împotriva Elenei Udrea în opt luni, o cerere de arestare făcută fără măcar să fiu întrebată despre faptele care sunt descrise de procurori, o cerere de arestare făcută fără să aibă cererea de urmărire penală făcută’, a spus Udrea.

Întrebată cum vede faptul că unii deputaţi au introdus mai multe bile în urne, Udrea a răspuns: ‘Nu s-a votat niciodată aşa şi probabil a fost un gest de protest sau pur şi simplu le-a fost frică să voteze împotrivă conform conştiinţei’.

‘Este foarte clar din felul cum s-a desfăşurat votul câţi colegi au plecat din sală între primul vot şi cel de-al doilea. Nu neapărat reluarea votului ar fi soluţia, ci să ajungem la momentul la care parlamentarii să voteze conform conştiinţei’, a conchis Elena Udrea.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...