Elev de 12 ani, ajuns la spital după ce ar fi fost bătut de tatăl unui coleg de clasă

Un elev de 12 ani din clasa a V-a a Şcolii Coresi din Târgovişte a ajuns, luni seară, la Spitalul Judeţean din Târgovişte, la sfârşitul orelor de curs, după ce ar fi fost bătut de tatăl unui coleg de clasă. Din primele cercetări reiese că între cei doi elevi ar fi avut loc iniţial o altercaţie.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 21:02

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, tatăl unuia dintre elevii implicaţi în conflict a pătruns în şcoală imediat după încheierea cursurilor şi l-a lovit cu palma peste faţă pe celălalt şcolar. Incidentul a avut loc în sala de clasă, informează Mediafax.

La câteva minute după scandal, mai mulţi profesori şi mama elevului bătut au intervenit şi au chemat Poliţia, iar părinţii elevului agresat au depus plângere împotriva bărbatului acuzat că le-a lovit copilul.

„Am fost sesizaţi de mama unui copil de 12 ani, victima unei agresiuni, iar ulterior a fost identificat bărbatul care l-a lovit pe acel copil. Acesta este cercetat penal pentru lovire şi a fost sancţionat contravenţional cu 500 de lei pentru nerespectarea normelor de acces în instituţie, pentru faptul că a pătruns în şcoală şi în clasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.

Mama băiatului bătut recunoaşte că cei doi elevi s-au îmbrâncit, iar tatăl colegului l-a lovit cu pumnul şi cu palma peste faţă pe copilul său, ulterior elevul fiind dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, pentru îngrijiri medicale.

„Copiii s-au ciondănit, s-au împins şi s-au lovit, iar ulterior a venit părintele respectiv şi l-a lovit cu pumnii şi cu palma în clasă. Era beat mort, de-abia stătea în picioare, era să-l bat eu când am văzut ce a făcut. Dar nu trebuia să-l bată, repet, era beat mort. Mie mi-e teamă să-l mai laa la şcoală, i-a dat cu pumnul în urechi şi la faţă, i-au dat doctorii picături copilului meu să-i pun în urechi. A mai fost un incident acum ceva vreme, dar nici atunci conducerea nu a luat măsuri, problema e de sus, de la conducerea şcolii”, a declarat Claudia Ţărau, mama băiatului bătut.

Conducerea Şcolii Coresi din Târgovişte, o unitate de învăţământ care nu are paznici, a început o anchetă în acest caz.

„Unul dintre copii a fost agresat un alt copil, iar părintele copilului agresat l-a lovit pe copil. Nu e normal, nu avem pază la şcoală, avem un post de paznic care este blocat, noi asigurăm paza cu ajutorul colegilor noştri. Nu am cunoştinţă despre un alt incident,aşa cum spune mama copilului, iar acum incidentul a avut loc în şcoală. Am anunţat Poliţia, vom vedea ce măsuri vom lua, vom lua măsurile care se impun. Incidentul este regretabil, este un moment neplăcut”, a declarat directorul Școlii Coresi din Târgovişte, profesor Georgeta Gogeanu.

În prezent, poliţiştii continuă ancheta, iar bărbatul urmează să fie audiat în legătură cu acest incident.

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă", de implicare în deteriorarea unui cablu electric......
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi ...
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...