Elevii au propriul statut din anul şcolar 2016-2017

Economica.net
10 08. 2016
11986570_679040002198662_3422934745399247030_n_80364900

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES, forma finală a documentului s-a conturat în urma dezbaterii publice pe care Ministerul Educaţiei a organizat-o în perioada 17 iunie – 4 iulie, prevederile Statutului aplicându-se începând din anul şcolar 2016-2017.

O componentă majoră a acestui document o reprezintă întărirea rolului elevilor în comunitatea şcolară, documentul fiind elaborat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Consiliul Naţional al Elevilor şi alte organizaţii reprezentative ale elevilor.

Documentul privind Statutul elevilor poate fi consultat aici

‘Îmi doresc ca Statutul Elevului să contureze un cadru în care vocea elevului să se facă auzită cu adevărat în comunitatea şcolară. O voce informată, responsabilă, interesată să protejeze drepturile elevilor şi să crească, totodată, capacitatea tinerilor de a se implica în viaţa şcolii. Îmi doresc, de asemenea, ca elevii şi profesorii să aibă un dialog activ, sa devină parteneri pentru un bine comun, acela al elevului, pentru că şcoala este despre şi pentru elevi’, a declarat ministrul Mircea Dumitru, citat în comunicat.

Drepturile elevilor sunt structurate în 5 categorii: drepturi educaţionale, drepturi de asociere şi exprimare, drepturi sociale, recompense şi alte drepturi. Documentul prevede deopotrivă îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare.