Elevii care nu au trecut examenul de Bacalaureat au la dispoziţie peste 6.000 de locuri de muncă – platformă

Peste 6.000 de locuri de muncă sunt disponibile, în acest moment, pentru cei care nu au trecut examenul de Bacalaureat, cea mai mare parte dintre acestea fiind în categoria posturilor necalificate, arată datele centralizate de către reprezentanţii unei platforme de recrutare online.
AGERPRES - joi, 11 iul. 2024, 09:38
Elevii care nu au trecut examenul de Bacalaureat au la dispoziţie peste 6.000 de locuri de muncă - platformă

Conform eJobs, în ultima lună, angajatorii au postat aproximativ 7.500 de locuri de muncă destinate candidaţilor care nu au o calificare sau o diplomă de absolvire a studiilor medii sau superioare.

Dintre acestea, o treime au fost pentru domeniul retail şi 20% pentru industria alimentară. Turismul a fost al treilea angajator în ceea ce priveşte numărul de joburi adresate candidaţilor necalificaţi, urmat de transport/logistică, servicii, call – center/BPO, producţie şi construcţii.

„Vorbim despre joburi de lucrător în depozit, manipulant marfă, curieri, ospătari, şoferi, lucrători comerciali. În domenii precum retail, turism sau horeca aplică inclusiv tinerii studenţi, dar ei sunt interesaţi de aceste joburi doar pentru o perioadă limitată de timp, pentru a câştiga experienţă sau, pur şi simplu, pentru a-şi suplimenta veniturile. Pe măsură ce se apropie de finalizarea studiilor, se îndreaptă însă spre domeniile în care vor să îşi construiască parcursul profesional pentru care s-au pregătit”, a declarat Ana Călugăru, şefa de comunicare a eJobs.ro, într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Potrivit datelor salariale agregate de Salario, comparatorul salarial eJobs, pentru astfel de joburi, salariile variază între 3.500 şi 4.500 de lei net.

Candidaţii care nu au o calificare sunt şi cei care au cele mai mici cifre în aplicări. Astfel, din cele 1,1 milioane de aplicări înregistrate în ultima lună, mai puţin de 150.000 au venit din partea acestei categorii de candidaţi.

Cele mai atrăgătoare joburi pentru aceşti candidaţi sunt cele din retail, turism, servicii, call-center/BPO, industria alimentară şi transport/logistică.

De asemenea, în ultima lună, aproape 9.000 de aplicări au vizat locurile de muncă din afara ţării, destinaţiile care au reprezentat cel mai mare interes în rândul candidaţilor necalificaţi fiind Olanda, Germania, Belgia, Italia şi Franţa.

„De când au fost afişate rezultatele examenului de Bac şi până acum, au fost înregistrate 10.000 de aplicări din partea candidaţilor care nu au o calificare şi nici o diplomă de studii medii sau superioare”, notează analiza citată.

Anul acesta, în sesiunea din vară, 30.000 de elevi nu au trecut examenul de Bacalaureat, iar rata de promovare la nivel naţional a fost 76,4%.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...