Eliminarea restricţiilor de pe piaţa muncii din Marea Britanie ascute competiţia între companiile aeriene
„Bucureşti-Londra este o rută bună, dat fiind că aici muncesc mulţi români”, spune un expert în aviaţie. În Marea Britanie locuiesc circa 100.000 de români, potrivit datelor de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Celor opt curse aeriene zilnice din Bucureşti spre Londra, după cum arăta ieri programul de zbor de pe site-ul aeroportului Henri Coandă (Otopeni), li se va mai adăuga o cursă operată de gigantul low-cost Ryanair de anul viitor, scrie Ziarul Financiar.
În prezent, au zboruri spre Londra companiile aeriene Tarom, British Airways, dar şi jucătorii low-cost Blue Air, Wizz Air şi din octombrie low-costul englez easyJet. Costul operării unei curse pe Bucureşti-Londra se ridică la circa 20.000 de euro, sumă ce include combustibilul, întreţinerea, taxele de navigaţie şi de aeroport, salariile echipajului de la bordul avionului, potrivit datelor din piaţă. Profitul variază în funcţie de gradul de încărcare al avionului.