Elita Fizicii românești, în Bacău, la Olimpiada Națională

Bacăul găzduiește Olimpiada Națională de Fizică, în perioada 10-15 aprilie 2022.
Ion Dobreanu - lun, 11 apr. 2022, 11:53
Elita Fizicii românești, în Bacău, la Olimpiada Națională

Competiția, aflată la ediția 56, aduce laolaltă toată elita fizicienilor români: academicieni, cadre didactice universitare și preuniversitare, profesori și 464 de elevi din toată țara, cu sprijinul EVERGENT Investments ca sponsor principal, un susținător al excelenței în educație, Aerostar, Dedeman, Barrier, Chimcomplex, Agricola, BCR și Sephard Market.

Județul Bacău va fi reprezentat la Olimpiada Națională de Fizică de 7 elevi, respectiv doi de la Școala Gimnazială nr. 10 Bacău (la clasa a VI-a), unul de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (la clasa a VII-a), doi de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești (la clasa a IX-a) și doi de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (la clasa a X-a).

„Înzestrarea nativă împreună cu excelența generată de acești copii dornici să performeze sunt unele dintre cele mai puternice instrumente pe care le are România în demersul ei de a progresa. Suntem conștienți de nevoile societății românești, prin urmare misiunea noastră este de a susține educația și a descoperi copiii talentați pe care-i sprijinim în parcursul lor către excelență. Implicarea noastră în educație este o investiție pe termen lung în viitorul întregii comunități”, a declarat Claudiu Doroș, Președinte Director general EVERGENT Investments.

„Pentru județul Bacău este onorantă postura de gazdă a Olimpiadei Naționale de Fizică, un eveniment marcant pentru elita elevilor din întreaga țară. Esența științelor este mai tot timpul o provocare pentru «spectatorii» ce recunosc implicațiile crescânde ale învățării asumate, dar mai ales pentru performeri, pentru olimpici. În condițiile reîntoarcerii post-pandemice la ceea ce e valoros în formarea copiilor și tinerilor, la ceea ce insuflă motivarea acestora pentru competitivitate, desfășurarea Olimpiadei confirmă faptul că elevii noștri nu ezită a-și testa limitele atunci când aleg să facă performanță”, a declarat prof. Ana-Maria Egarmin, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

Olimpiada va avea deschiderea oficială duminică, 10 aprilie 2022, începând cu ora 17.00, la la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și va continua luni cu probele experimentale, marți cu probele teoretice (la Colegiul Național „Ferdinand I” – pentru nivel liceal și la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza” – pentru nivel gimnazial) și miercuri cu rezolvarea contestațiilor. Joi, 14 aprilie 2022, tot la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, va fi și etapa de baraj pentru selecția lotului lărgit al României, care ne va reprezenta țara la Olimpiada Internațională de Fizică la Minsk, Belarus, în perioada 10-18 iulie 2022.

Olimpiada Națională de Fizică 2022 se va încheia vineri, 15 aprilie, cu festivitatea de premiere, ce va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.

Organizatorii evenimentului sunt Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Asociația „Societatea Profesorilor de Fizică Sophys” Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău și Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Bacău, având ca parteneri, Consiliul Județean Bacău, Primăria Municipiului Bacău și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Partidul Democrat, principala formaţiune politică de opoziţie din Coreea de Sud, l-a desemnat pe Lee Jae-myung drept candidat la alegerile prezidenţiale anticipate ce vor avea loc pe 3 iunie, în......
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Johann Wadephul este favorit să devină noul ministru de externe al Germaniei, relatează duminică o media locală, citată ...
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Gigantul Carrefour închide luna viitoare magazinul său din mall-ul Sun Plaza din sudul Bucureștiului, pe care îl cumpărase ...
Israelienii de la Nofar, pe ultima sută de metri pentru finalizarea unui nou parc fotovoltaic în România
Israelienii de la Nofar, pe ultima sută de metri pentru finalizarea unui nou parc fotovoltaic în România
Un parc fotovoltaic de 73 MW al celor de la Nofar urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE săptămâna ...