Musk a scris pe platforma X (fostă Twitter) pe care o deţine că a discutat atât cu Meloni, cât şi cu ministrul culturii din guvernul condus de aceasta, Gennaro Sangiuliano, şi susţine că aceştia au căzut de acord asupra unui sit „epic”.
Fără a dezvălui care este exact locul respectiv, el a adăugat că „totul din cadru va fi Roma antică, deci nimic modern”, declanşând astfel speculaţii că ar putea fi vorba despre Coloseumul din Roma, unde se desfăşurau în antichitate luptele de gladiatori.
Sangiuliano a dezminţit însă această versiune, afirmând că meciul dintre Musk şi Zuckerberg „nu va avea loc la Roma”, însă a confirmat că a purtat „o conversaţie lungă şi amicală” cu miliardarul care deţine companii cum ar fi Tesla sau SpaceX. Meloni nu a comentat.
Musk a mai scris pe X că „ne gândim cum să organizăm un mare eveniment caritabil şi istoric, respectând şi protejând complet în acelaşi timp siturile” şi a precizat că de managementul luptei se vor ocupa fundaţia sa şi cea a lui „Zuck”.
Conform dpa, se pare că există o dispută privind destinaţia fondurilor strânse la eveniment. Ministrul Culturii a afirmat că există planuri pentru donarea unei sume mari, „de multe milioane de euro”, către două spitale mari de copii din Italia, în timp ce Musk a scris în reţeaua sa socială că „toate încasările merg către veterani”.
Sursa foto: Wikipedia