Elon Musk l-a întrecut pe Jeff Bezos și a devenit cel mai bogat om de pe Terra
În acest context, Elon Musk îl depășește în topul Bloomberg Billionaires Index, care reunește cei mai bogați 500 de oameni din lume, pe fondatorul Amazon Jeff Bezos.
Averea miliardarului de origine sud-africană a ajuns la 188,5 miliarde de dolari la ora 10:15 (ora New York-ului), cu 1,5 miliarde de dolari mai mult peste cea a lui Bezos, care se află în fruntea topului Bloomber începând din octombrie 2017. Cei doi sunt rivali în afacerile din domeniul spațial, Musk fiind directorul general și fondatorul Space Exploration Technologies Corp. (SpaceX), iar Bezos fiin proprietarul Blue Origin LLC.
Clasarea lui Musk pe primul loc în topul miliardarilor vine după ce a avut 12 luni extraordinare. În ultimul an, averea lui a crescut cu 150 de miliarde de dolari, probabil cea mai rapidă înavuțire a unei persoane din toată istoria. Evoluția averiii lui Musk s-a datorat aprecierii fără precedent ale acțiunilor firmei Tesla, care au crescut în 2020 cu 743%, ca urmare a profiturilor înregistrate de companie. În aceste condiții Tesla a intrat direct în indicele S&P 500 Index și a stârnit entuziasmul pe Wall Street.
Bezos ar fi putut să rămână și în aceste condiții cel mai bogat om al planatei, dar spre deosebire de Musk, el a trecut printr-un divorț foarte costisitor la mjlocul lui 2019, în urma căruia a cedat un sfert din acțiunile pe care le deținea la Amazon fostei sale soții, MacKenzie Scott. Bezos a mai fost implicat și în acțiuni filantropice, el donand acțiuni Amazon în valoare de 680 de milioane de dolari.