Elon Musk le recomandă americanilor să-i voteze pe republicani la alegerile de marți
„Către votanţii cu gândire independentă: Împărţirea puterii limitează cele mai rele excese ale ambelor partide, de aceea recomand să votaţi pentru un Congres republican, dat fiind că preşedinţia este democrată”, a scris Musk pe Twitter către cei 114 milioane de abonaţi ai săi.
„Democraţii sau republicanii duri nu votează niciodată pentru cealaltă parte, aşadar votanţii independenţi sunt cei care decid de fapt cine e la putere!”, a adăugat el.
Musk a spus anterior că va vota pentru republicani, dar că îi sprijină pe moderaţii de ambele părţi.
Democraţii preşedintelui Joe Biden au în faţă o luptă dificilă pentru a-şi menţine controlul asupra Congresului. Analişti independenţi şi sondaje preelectorale prognozează că republicanii au mari şanse să câştige o majoritate de mandate în Camera Reprezentanţilor, în timp ce controlul asupra Senatului se anunţă mult mai disputat.