Elveţia anunţă că Rusia nu a fost invitată „în această etapă” la negocierile de pace privind Ucraina

02 05. 2024
elvetia_14602700

„Elveţia este convinsă că Rusia trebuie implicată în acest proces. Un proces de pace fără Rusia nu este posibil”, a declarat guvernul elveţian într-un comunicat.

Guvernul elveţian a insistat că a arătat întotdeauna deschidere faţă de invitarea Rusiei, dar a remarcat că Moscova a subliniat în mod repetat că nu are niciun interes să participe la primul summit, scrie Agerpres.

Oficialii ruşi au făcut referire la adoptarea de către Elveţia a sancţiunilor UE împotriva Moscovei din cauza invaziei Ucrainei şi au susţinut că, prin urmare, Elveţiei îi lipseşte credibilitatea ca mediator neutru.

Elveţia a anunţat în ianuarie că va găzdui un summit de pace la cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Delegaţiile invitate includ membri ai grupurilor G7, G20, BRICS, UE, organizaţii internaţionale şi doi reprezentanţi religioşi, a explicat guvernul elveţian.

Executivul de la Berna a reiterat că doreşte să creeze un cadru pentru realizarea unei păci durabile în Ucraina, precum şi o foaie de parcurs pentru participarea Rusiei la procesul de pace.

Discuţiile vor avea loc în perioada 15-16 iunie în staţiunea Burgenstock din cantonul Nidwalden, la periferia oraşului Lucerna.