Elveţia cedează presiunilor UE: Se pregăteşte să elimine taxele scăzute pentru multinaţionale

Economica.net
19 05. 2013
franc_elvetian_13225100

Potrivit sistemului actual, profiturile realizate în străinătate de companii cu sediul în Elveţia sunt taxate la o rată mai redusă faţă de câştigurile înregistrate pe piaţa internă, transmite Financial Times, preluat de CNBC.

Tratamentul preferenţial a atras în Elveţia numeroase companii multinaţionale, precum Glencore sau Procter & Gamble.

UE, cea mai mare piaţă de export pentru Elveţia, consideră că această diferenţiere este echivalentă cu ajutorul de stat ilegal. Comisia Europeană a cerut Elveţiei să prezinte un proiect de reformă până la sfârşitul lunii iunie, pentru a evita sancţiuni.

Potrivit unor propuneri iniţiale prezentate de un grup de lucru condus de ministrul Finanţelor Eveline Widmen-Schlunmpf, guvernul va răspunde presiunilor UE prin eliminarea ratelor diferenţiate de taxare a profiturilor obţinute în străinătate faţă de câştigurile generate pe plan intern.

Pentru a preveni plecarea în masă a multinaţionalelor, comisia recomandă cantoanelor elveţiene care operează cu o taxă ridicată pe profit să o reducă, iar guvernul federal să găsească alte forme de scutiri de taxe, asemenea celor utilizate în Marea Britanie sau Luxemburg.

De asemenea, grupul de lucru recomandă taxarea sumelor generate din drepturi de proprietate intelectuală la o rată mai redusă faţă de alte tipuri de câştig.

Propunerile vor fi discutate în continuare de reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai celor 26 de guverne din cantoanele elveţiene, care dispun de autonomie în privinţa stabilirii taxelor. Unele cantoane riscă să piardă o parte din veniturile din taxe în urma reformei.

Companiile „privilegiate” de sistemul de taxare generează aproximativ jumătate din veniturile obţinute anual de Elveţia din impozitul pe profiturile corporaţiilor, de aproximativ 8 miliarde franci elveţieni, iar măsurile propuse ar rezulta în scăderea acestor venituri cu 1-3 miliarde franci, potrivit estimărilor oficiale.