Elveţia, destinaţie pentru 1.000 de prostituate românce

În Elveţia sunt peste 1.000 de prostituate românce, 20% fiind victime ale traficului de fiinţe umane, a declarat luni, la Bucureşti, directorul adjunct al diviziei de cooperare poliţienească, Olivier Pecorini,, în cadrul unei conferinţe la care a fost şi ministrul de Interne, Traian Igaş.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 12:36

„Cifrele în ceea ce priveşte traficul de fiinţe umane sunt foarte greu de aflat. Ştim că avem peste 1.000 de prostituate românce în Elveţia şi noi apreciem că 20 la sută dintre acestea nu desfăşoară în mod benevol această activitate. În Elveţia este o activitate. Vă puteţi da seama că este vorba de un număr semnificativ de femei care sunt victimele acestui fenomen”, a declarat Olivier Pecorini luni, după întâlnirea dintre Traian Igaş cu delegaţia elveţiană condusă de consilierul federal Simonetta Sommaruga, şeful Departamentului pentru Justiţie şi Poliţie din Confederaţia Elveţiană, potrivit Mediafax.

Consilierul federal Simonetta Sommaruga s-a întâlnit luni cu ministrul de Interne, Traian Igaş, discuţiile axându-se pe linia combaterii criminalităţii organizate, în special a traficului de persoane.

Întrebat de jurnalişti dacă susţine personal legalizarea prostituţiei în România, ministrul Traian Igaş a declarat că în măsura în care majoritatea politică va fi de acord, prostituţia va fi legală.

„Ar trebui să aducem în ecuaţie toate elementele. Pe de-o parte, trebuie să ţinem cont şi de părerea Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat ministrul Traian Igaş.

Ministrul de Interne a precizat că în cadrul întrevederii de luni s-a decis înfiinţarea unui Grup de lucru româno-elveţian pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane, iar acesta va începe să funcţioneze în luna ianuarie 2012.

De asemenea, ministrul a mulţumit Elveţiei „pentru sprijinul moral acordat României în procesul de aderare la Spaţiul Schengen” şi şi-a exprimat convingerea că „această vizită va contribui în mod semnificativ la consolidarea relaţiilor celor două state în domeniul poliţienesc”.

La rândul său, consilierul federal Simonetta Sommaruga a apreciat colaborarea bilaterală în combaterea criminalităţii organizate, mai cu seamă a traficului de fiinţe umane, în special a femeilor şi minorilor.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...