Elveţia finanţează dezvoltarea a patru oraşe din România

13 03. 2012
oras_cluj_13907500

Valoarea totală a finanţării alocate obiectivului  “Îmbunătăţirea Mediului Înconjurător” în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano – Român este de 37 de milioane franci elveţieni.

Conform programului, beneficiarii asigură 15% din valoarea proiectelor, diferenţa fiind obţinută sub formă de finanţare nerambursabilă, potrivit unui comunicat al Ministaerului Finanţelor Publice.

Selecţia celor 4 oraşe a fost realizată prin evaluarea a 23 de dosare de candidatură depuse de oraşele eligibile, de către un comitet de selecţie constituit la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi format din reprezentanţi ai Guvernului României, societăţii civile, mediului academic şi Ambasadei Elveţiei la Bucureşti.

Schiţele de proiect vor fi elaborate de către cei 4 beneficiari, având ca finalitate contribuţia la managementul energiei durabile în oraşe, prin reabilitarea termică a clădirilor publice, termoficare, furnizarea de energie (inclusiv regenerabilă), iluminat public, transport public şi/sau planificare urbană.