Elveţia ia măsuri „drastice” – SNB reduce dobânzile pentru a treia oară în acest an. Ar putea urma alte decizii asemănătoare
Este cel mai scăzut nivel al dobânzii de la începutul lui 2023, decizia de politică monetară fiind aşteptată de majoritatea analiştilor intervievaţi de Reuters.
Este ultima decizie din mandatul de 12 ani al preşedintelui SNB, Thomas Jordan, care a reuşit să ţină sub control inflaţia în Elveţia. În august, rata anuală a inflaţiei a încetinit la 1,1% iar de 15 luni se afla în intervalul ţintă al SNB, de 0-2%, scrie Agerpres.
Şi francul elveţian s-a apreciat în ultimele săptămâni, ajungând la începutul lui august la cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, sporind dificultăţile cu care se confruntă exportatorii elveţieni.
„Decizia de politică monetară de joi a ţinut cont de reducerea presiunilor inflaţioniste. Noi reduceri ale dobânzii ar putea deveni necesare în următoarele trimestre pentru a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu”, se arată în comunicatul SNB. Reducerea dobânzii vine după decizii similare adoptate luna aceasta de Rezerva Federală a SUA (Fed) şi de Banca Centrală Europeană (BCE).
SNB va analiza „tendinţele dezinflaţioniste” solide din următoarele trimestre iar comunicatul instituţiei „a fost neobişnuit de clar” că vor urma noi reduceri ale dobânzilor, a apreciat Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank Group.
SNB se aşteaptă în acest an la o rată a inflaţiei de 1,2% şi la un avans al economiei de 0,6% în 2025 şi de 0,7% în 2026.