Elveţia interzice înregistrarea noilor maşini diesel VW, afectate de scandalul emisiilor

Economica.net
02 10. 2015
133_01120100

Instituţia a interzis şi înregistrarea vehiculelor importate second-hand, afectate de scandalul emisiilor. Anunţul de vineri nu se aplică automobilelor VW care rulează deja pe autostrăzile din Elveţia, a precizat Oficiul rutier.

Până la 129.000 de vehicule ale grupului Volkswagen înregistrate în Elveţia sunt afectate de scandalul emisiilor, a anunţat AMAG, distribuitorul elveţian al VW. Deja AMAG a oprit vânzarea maşinilor noi VW, afectate de scandalul emisiilor.

Grupul auto german Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.