Elveţia modifică legislaţia cu privire la insolvenţe pentru a proteja firmele afectate de coronavirus
În pofida faptului că a lansat un pachet de sprijinire a economiei în valoare de 62 de miliarde de franci (63,85 miliarde de dolari), „pandemia de coronavirus ameninţă multe companii cu supra-îndatorare şi în consecinţă faliment”, a apreciat Executivul elveţian.
„Un val de falimente ar avea consecinţe serioase pentru economie, în special asupra locurilor de muncă”, a subliniat Guvernul elveţian. Acesta a avertizat zilele trecute că economia Elveţiei ar putea să se contracte cu 10,4% în acest an din cauza pandemiei, scrie Agerpres.
De asemenea, Guvernul elveţian a anunţat că oprirea colectării datoriilor şi aşa-numita vacanţă judecătorească vor înceta la data de 19 aprilie. „Termenul-limită pentru îngheţarea colectării datoriilor nu este un instrument adecvat pentru a contracara actualele dificultăţi economice. În schimb, guvernul analizează măsuri ţintite prin care să oprească falimentele care au legătură cu coronavirusul”, a informat Executivul elveţian.
Ministerul Justiţiei a precizat că va analiza şi posibilitatea de a utiliza teleconferinţe şi videoconferinţe în procesele civile în ideea de a menţine funcţionarea sistemului juridic.