Elveția nu mai cere persoanelor vaccinate anti-COVID-19 sau trecute prin boală să prezinte un test negativ la intrarea în țară

Elveţia a decis miercuri că persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau vindecate de această boală nu vor mai fi obligate să prezinte un test negativ pentru a intra pe teritoriul său, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 ian. 2022, 19:08
Elveția nu mai cere persoanelor vaccinate anti-COVID-19 sau trecute prin boală să prezinte un test negativ la intrarea în țară

Ţinând cont de situaţia tensionată din spitale, Consiliul Federal (guvernul) a prelungit totuşi măsurile de luptă împotriva răspândirii coronavirusului.

Astfel, au fost prelungite până la sfârşitul lunii februarie obligaţia de a lucra de acasă şi măsurile de carantină, de la care sunt exceptate persoanele vaccinate sau care s-au vindecat de mai puţin de patru luni.

Începând de sâmbătă, persoanele vaccinate sau trecute prin boală nu vor mai trebui să prezinte un test PCR sau antigenic negativ pentru a intra pe teritoriul elveţian.

Obligaţia rămâne însă în vigoare pentru celelalte persoane. Totuşi, arată comunicatul guvernului, ‘ţinând cont de capacităţile de depistare limitate din ţara noastră, al doilea test, cerut în prezent între ziua a patra şi a şaptea de la intrarea în Elveţia, nu va mai fi necesar’.

Confruntată cu al cincilea val epidemic şi spre a limita pe cât posibil infectările alimentate de varianta Omicron, Elveţia a decis la 17 decembrie să permită accesul în anumite incinte doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală şi să impună portul măştii în interior.

Aceste măsuri rămân în vigoare până la finalul lunii martie, dar guvernul va discuta posibile relaxări ale lor în şedinţa din data de 2 februarie.

Potrivit executivului federal, având în vedere numărul actual de cazuri şi reducerea recentă a carantinei la cinci zile, cantoanele pot autoriza de acum desfăşurarea de mari reuniuni, chiar dacă nu au capacităţi suficiente pentru a asigura urmărirea contacţilor.

Elveţia, ţară cu 8,6 milioane de locuitori, a raportat până acum mai mult de 12.000 de decese asociate COVID-19, adică aproape 140 la 100.000 de locuitori. Aproape 68% din populaţie este vaccinată cu schema integrală, un procent mai mic comparativ cu alte state occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Bugetul trebuie aprobat până pe 27 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a posturilor nejustificate
Ciolacu: Bugetul trebuie aprobat până pe 27 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a posturilor ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Guvernul trebuie să adopte bugetul pe anul în curs până cel târziu pe 27 ianuarie şi le-a solicitat miniştrilor să-şi facă "toate calculele,......
Bosch mizează pe vânzări de software și servicii de peste șase miliarde de euro până în 2030
Bosch mizează pe vânzări de software și servicii de peste șase miliarde de euro până în 2030
La ediția din 2025 a Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, grupul Bosch și-a prezentat cele mai noi produse care ...
România a ajuns la un deficit comercial de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut
România a ajuns la un deficit comercial de 30 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut
În luna noiembrie 2024, exporturile au însumat 8.389,4 milioane euro, iar importurile au însumat 11.227,1 milioane euro, ...
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, rambursări provenite din Fondul European de ...
Comisia Europeană a rambursat oficial României suma de 1,12 miliarde euro, respectiv rambursări provenite din Fondul European ...