Elveţia: Randamentele obligaţiunilor pe zece ani au ajuns la un minim record
Traderii au explicat că se aşteaptă ca în şedinţa de politică monetară din decembrie oficialii Băncii Centrale Europene să extindă programul de relaxare cantitativă (QE), pentru a sprijini economia zonei euro şi majorarea inflaţiei. De asemenea, preşedintele Băncii Centrale a Elveţiei, Thomas Jordan, a afirmat că SNB nu are un plafon stabilit până la care îşi poate majora bilanţul pentru a încerca să deprecieze francul.
La începutul acestui an, Banca Elveţiei a luat prin surprindere pieţele financiare, după ce a abandonat pragul minim de 1,20 franci pentru un euro. Imediat după această decizie, francul s-a apreciat în raport cu moneda euro şi în prezent este cu aproximativ 10% peste cursul din luna ianuarie.
Însă, pe măsură ce impactul francului asupra economiei bazată pe exporturi a Elveţiei a devenit mai tangibil, s-au înmulţit apelurile pentru ca SNB să ajusteze cursul de schimb. Comenzile şi profiturile firmelor elveţiene din sectorul industrial au început să aibă de suferit, iar unele companii au început chiar să-şi mute activităţile peste hotare.
În 2014, Banca Elveţiei a înregistrat un profit net record de 38,3 miliarde de franci şi a distribuit acţionarilor săi dividende în valoare de două miliarde de franci.