Elveţia şi Marea Britanie au semnat un acord comercial post-Brexit

Economica.net
11 02. 2019
eu_uk_flags_1400x788_70680700

În avanpremiera ieşirii Marii Britanii din UE, ele două ţări au semnat deja în ultimele luni o serie de acorduri cu privire la transportul rutier, transportul aerian, asigurări şi libera circulaţie a persoanelor.

Acordul comercial semnat luni, de ministrul britanic al Comerţului Exterior, Liam Fox, şi ministrul elveţian al Economiei, Guy Parmelin, a fost extins şi pentru Principatul Liechtenstein, graţie uniunii vamale Elveţia-Liechtenstein.

Documentul va intra în vigoare imediat ce acordurile convenite între Elveţia şi Uniunea Europeană vor înceta să se mai aplice relaţiilor dintre Elveţia şi Marea Britanie, au precizat autorităţile elveţiene într-un comunicat.

„Dacă faza tranzitorie, prevăzută între UE şi Marea Britanie, va intra în vigoare la 30 martie 2019, acordurile bilaterale Elveţia-UE vor continua să se aplice între Elveţia şi Marea Britanie”, se precizează în comunicat. Conform acestui scenariu, acordurile vor servi ca bază pentru relaţiile economice şi comerciale între Elveţia şi Marea Britanie, după faza de tranziţie. În schimb, în cazul unui Brexit dur la 29 martie 2019, adică fără un acord între Londra şi Bruxelles, „acordul se va aplica cu titlu provizoriu începând din 30 martie 2019”, precizează documentul.

Marea Britanie este unul din partenerii economici importanţi ai Elveţiei. În 2017, Marea Britanie era a şasea mare piaţă pentru exporturile de mărfuri elveţiene, exporturi evaluate la 11,4 miliarde franci elveţieni (10,1 miliarde euro). La rândul său, Elveţia este a cincea mare piaţă pentru exporturile Marii Britanii din afara UE (după SUA, China, Hong Kong şi Emiratele Arabe Unite).