Elveţia: Un bărbat a atacat pasagerii într-un tren, cu o armă de foc şi cu un cuţit. Şase răniţi
„Potrivit informaţiilor actuale, un elveţian în vârstă de 27 de ani a turnat un lichid inflamabil. El era înarmat cu cel puţin un cuţit. Lichidul a luat foc”, a anunţat poliţia din cantonul Saint-Gall într-un comunicat de presă.
Răniţii au suferit plăgi înjunghiate şi arsuri.
Atacul a fost comis într-un tren care circula în estul ţării, de-a lungul frontierei cu Liechtenstein. Conform informaţiilor difuzate de poliţia locală, atacatorul a fost la rândul său rănit şi a fost transportat la spital.
Potrivit BBC, la faţa locului au fost trimise trei elicoptere de salvare şi pompieri, iar o operaţiune de proporţii a poliţiei este în curs de desfăşurare. Momentan nu se cunosc motivele atacului şi nici date suplimentare despre atacator.
Publicaţia Tribune de Geneve relatează că atacul s-a produs sâmbătă în jurul orei locale 14:20, între comunele Buchs şi Seenwald din cantonul Saint-Gall, cu puţin timp înainte ca trenul să intre în staţie. Potrivit informaţiilor furnizate de poliţie, tânărul a provocat un incendiu cu ajutorul unui lichid inflamabil, focul propagându-se în tren. În momentul atacului, în garnitură se aflau câteva zeci de pasageri.
Gara din Salez a fost închisă după atac şi este accesibilă doar cu anumite restricţii. Autorităţile au în vedere introducerea unor autobuze care să asigure transportul pe ruta respectivă. Pagubele suferite în urma incendiului asupra garniturii de tren se ridică la peste 100.000 de franci elveţieni. Ministerul public din Saint-Gall a deschis o anchetă.
Atacul a fost comis într-un tren care circula în estul ţării, de-a lungul frontierei cu Liechtenstein, a anunţat poliţia regională din Saint-Gall într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, atacatorul a fost la rândul său rănit.
Iniţial, agenţia France Presse a transmis că un individ a atacat cu o armă de foc şi cu un cuţit pasagerii unui tren din Elveţia şi menţiona că numărul răniţilor înregistraţi era de şapte.