Elveţienii aprobă, prin referendum, simplificarea procedurii de naturalizare a imigranţilor de a treia generaţie

Alegătorii elveţieni au aprobat duminică, prin referendum, o simplificare a procedurii de naturalizare a imigranţilor de a treia generaţie, în pofida unei campanii marcate de declaraţii antimusulmane ale dreptei populiste, conform rezultatelor anunţate de televiziunea publică RTS şi de agenţia oficială ATS, preluate de AFP. 
Economica.net - Dum, 12 feb. 2017, 14:16
Elveţienii aprobă, prin referendum, simplificarea procedurii de naturalizare a imigranţilor de a treia generaţie

Potrivit presei oficiale, majoritatea votanţilor şi cantoanelor au fost de acord cu propunerea formulată de guvern.

Conform estimărilor institutului gfs.bern, aproape 59% dintre cei prezenţi la referendum au spus ‘da’ propunerii cabinetului federal.

Proiectul guvernului vizează doar accelerarea procedurii de acordare a cetăţeniei elveţiene imigranţilor de a treia generaţie, excluzând orice dobândire automată a cetăţeniei, informează Agerpres.

În următorii zece ani, în jur de 2.300 de tineri imigranţi de a treia generaţie ar putea beneficia anual de aşa-numita ‘naturalizare facilitată’, o procedură mai rapidă şi mai puţin costisitoare, a explicat guvernul. În prezent, circa 25.000 de nepoţi de imigranţi, în majoritate originari din Italia, dar şi din Turcia şi Balcani, îndeplinesc criteriile cerute.

Proiectul a fost susţinut în parlament de o majoritate de deputaţi, însă UDC (Uniunea democratică de centru, partidul cu cei mai mulţi reprezentanţi în camera inferioară) i-a avertizat pe elveţieni în legătură cu ‘suprapopulaţia străini şi creşterea masivă mai ales a numărului de musulmani’.

În 2004, elveţienii au respins naturalizarea automată la naştere pentru generaţia a treia de imigranţi şi naturalizarea facilitată pentru generaţia a doua.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei ...
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...