Elveţienii de la Franke au cumpărat 130 de hectare de pământ în România. Ce fac cu el
Artemis Real Estate, divizia de imobiliare a grupului care deţine Franke, a cumpărat în ultimii ani mai multe terenuri agricole din apropierea oraşului Timişoara.
Primul teren a fost cumpărat în 2007, iar de atunci grupul elveţian a ajuns să deţină mai multe terenuri cu o suprafaţă totală de 128 de hectare.
Modelul de business urmărit de Artemis este acela de a achiziţiona suprafeţe mari de terenuri agricole, cărora le schimbă ulterior destinaţia şi le echipează cu toate utilităţile necesare. Mai sunt asigurate şi elementele de infrastructură şi planul urbanistic zonal (PUZ). După etapa de pregătire şi echipare a ternurilor, compania caută clienţi, în special IMM-uri.
Clienții au opțiunea de a închiria sau cumpăra diverse suprafețe. Pe lângă vânzarea şi închirierea parcelelor de teren, este posibilă şi construirea de către dezvoltator a unităţilor de producţie şi de depozitare.
„Am ales zona de vest a țării pentru potențialul de dezvoltare. Având expertiza din Elveția, dar și din țări precum Polonia și USA, suntem convinși că vom stimula și mai mult apetitul pentru investiții în jurul Timișoarei. Zonele în care proiectele noastre sunt amplasate oferă un acces facil către cele mai importante noduri de transport din vestul Europei şi sunt într-un proces de evoluţie constantă şi durabilă. Din punct de vedere logistic, regiunea prezintă o serie de avantaje competitive care favorizează dezvoltarea în ritm susținut a afacerilor şi poate asigura forța de muncă necesară”, subliniază Dr. Michael Soormann, administratorul companiei Artemis Real Estate.
Pe cele 128 de hectare pe care le deţine, Artemis intenţionează să dezvolte proiectele Sânandrei Industrial Park, Swiss Park Giarmata, Swiss Village Giarmata, Timișoara Airport Industrial Park și Dudeștii Noi Industrial Park. Compania nu a dorit să facă publică valoarea totală a investiţilor pentru achiziţia ternurilor şi echiparea acestora.
Pe segmentul rezidenţial, Artemis deţine 21 de hectare de teren pentru ansamblul Orăşelul Elveţian, care ulterior va fi extins cu 83 de hectare. Conceptul este similar cu cel pentru parcurile industriale. Terenul este parcelat pentru construcţia de case, iar clienţii pot alege modelul de casă dorit dintre cele puse la dispoziţie de către Artemis.
Cel mai avansat este proiectul de investiţie de la Sânandrei, în nordul Timișoarei, unde, în prezent, infrastructura este finalizată, inclusiv rețelele de apă, canalizare menajeră și pluvială, curent electric, gaz, acces la DN 69 la Km 10+510m şi la fiecare parcelă în parte din parc, drumuri betonate şi trotuare.
Cea mai vastă și compactă dezvoltare este cea de la Giarmata Mare – Swiss Park, unde compania deține 103 ha imediat lângă autostrăda Timișoara – Arad, acesta fiind singurul parc industrial aprobat în acest moment lângă ieşirea de pe autostrada din zona de nord a Timișoarei.
Artemis Real Estate este divizia din România pe segmentul de imobiliare a Artemis Holding AG, cu sediul în Nidwalden, Elveţia, grup din care face parte brandul Franke – recunoscut la nivel mondial ca lider în producția de sisteme inteligente pentru bucătarii casnice și industriale, sisteme profesionale pentru cafea, containere de inox pentru băuturi şi soluţii inteligente pentru pentru băi publice şi semi-publice.