Elveţienii de la Nycomed Pharma estimează o creștere a afacerilor de 10,5% în România

Economica.net
23 05. 2012
558x248_sobrenycomed_97042900

Compania a avut în anul fiscal încheiat în martie 2012 afaceri de 12,5 milioane de euro în România, potrivit datelor companiei.

Nycomed a fost preluată recent de grupul nipon Takeda Pharmaceutical, al 12-lea producător de medicamente din lume şi cel mai mare din Asia.

Integrarea în Takeda va avea ca efect concentrarea distribuţiei medicamentelor din portofoliul producătorul nipon la nivelul reprezentanţei Nycomed din România.

Nycomed are ca obiectiv pentru perioada următoare dezvoltarea portofoliului de produse din România în ariile cardiovascular, oncologie şi diabet.

„Din luna octombrie vom lansa pe piaţa românească primele medicamente Takeda din gama cardiovascular, urmând ca până la finalul anului viitor cota Takeda în portofoliul nostru să reprezinte circa 10%. Anual vom lansa câte 20 de noi produse”, a precizat reprezentantul Nycomed.

Compania are în România 70 de angajaţi şi speră să ajungă în următorii cinci ani în top 20 jucători pe piaţa medicamentelor.