Elveţienii ne învaţă cum să ne transformăm oraşele în regiuni verzi

Aproximativ 20 de autorităţi locale din România vor beneficia, în următorii doi ani, de asistenţă şi expertiză elveţiană în procesul de a deveni oraşe verzi, prin gestionarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), în vederea reducerii impactului negativ asupra climei, prin intermediul unui proiect în valoare de aproape 278.000 de franci elveţieni, potrivit datelor Terra Mileniul III, organizaţia care implementează acest program.
Economica.net - mar, 03 mai 2016, 11:14
Elveţienii ne învaţă cum să ne transformăm oraşele în regiuni verzi

Perioada de implementare a proiectului intitulat ‘Oraşe Verzi – Regiuni Verzi’ este aprilie 2015 – aprilie 2017 şi se va derula în parteneriat cu organizaţia neguvernamentală R20 – Regiuni pentru Acţiuni Climatice din Elveţia şi Asociaţia Municipiilor din România.

Municipalităţile participante în cadrul proiectului vor fi ajutate, astfel, să dezvolte şi să implementeze măsuri realiste de reducere a emisiilor de GES.

‘În prima fază, un grup de 20 de municipalităţi vor beneficia de know-how-ul experţilor români şi elveţieni prin intermediul unei varietăţi de seminarii, sesiuni de training, activităţi practice, o vizită de studiu în Elveţia şi o conferinţă internaţională. Apoi acestea vor acţiona ca multiplicatori de informaţie pentru comunităţile din jurul lor. Astfel, oraşele care vor fi selecţionate în cadrul proiectului vor deveni nucleul unor regiuni verzi. Materialele rezultate în urma acestor activităţi vor fi diseminate celor 109 membri ai Asociaţiei Municipiilor din România, 103 municipii şi şase sectoare ale municipiului Bucureşti. Pe lângă informaţiile acumulate, un grup de 5 municipalităţi vor primi asistenţă în elaborarea de inventare de emisii de gaze cu efect de seră şi a unor planuri de acţiune pentru trecerea la o economie verde’, se arată într-un comunicat de presă al Terra Mileniul III.

Conform sursei citate, obiectivele asumate ale proiectului vizează, printre altele: creşterea nivelului de informaţii al autorităţilor locale române în legătură cu economia verde şi al expertizei privind dezvoltarea urbană cu emisii scăzute; creşterea capacităţii autorităţilor locale de a elabora şi implementa politici publice responsabile din punct de vedere al climei; îmbunătăţirea nivelului de cooperare dintre municipii şi regiuni verzi din România şi Elveţia.

Grupul-ţintă este alcătuit din factori de decizie locali, funcţionari publici şi angajaţi în cadrul companiilor pentru servicii publice care aparţin de administraţia locală.

Proiectul ‘Oraşe Verzi – Regiuni Verzi’ (Green Cities – Green Regions) se va desfăşura la nivel naţional pe o perioada de 24 de luni şi este cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Din valoarea totală a proiectului, de 277.565 franci elveţieni, 28.116 de franci elveţieni reprezintă contribuţia proprie a partenerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...