EMA se va pronunţa vineri în privinţa autorizării vaccinului Pfizer pentru adolescenţi

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) se va pronunţa vineri în privinţa autorizării vaccinului Pfizer-BioNTech pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, au anunţat reprezentanţii acestei autorităţi de reglementare, citaţi de AFP.
AGERPRES - mie, 26 mai 2021, 15:11
EMA se va pronunţa vineri în privinţa autorizării vaccinului Pfizer pentru adolescenţi

Dacă va fi aprobat, serul Pfizer va deveni primul vaccin autorizat de EMA pentru a fi administrat adolescenţilor din cele 27 de ţări al Uniunii Europene. Pentru moment, acest vaccin este autorizat doar pentru persoanele de peste 16 ani.

EMA va organiza vineri o conferinţă de presă pentru a prezenta „concluziile unei reuniuni extraordinare a comitetului său de evaluare a medicamentelor de uz uman (…) în legătură cu indicaţiile pediatrice ale vaccinului Comirnaty”, a anunţat agenţia într-un comunicat publicat miercuri.

Comirnaty este denumirea comercială a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer în colaborare cu compania germană BioNTech.

Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat deja vaccinul Pfizer pentru adolescenţii din grupa de vârstă de 12-15 ani.

Emer Cooke, care ocupă funcţia de director executiv al EMA, a anunţat la începutul lunii mai că agenţia europeană, al cărei sediu se află la Amsterdam, urma să realizeze o evaluare accelerată a datelor transmise de dezvoltatorii vaccinului în vederea autorizării sale pentru grupa de vârstă de 12-15 ani. Rezultatele acelei evaluări erau aşteptate iniţial în luna iunie.

Emer Cooke a declarat pe 11 mai pentru mai multe cotidiane europene că EMA a primit datele de la Pfizer-BioNTech şi că agenţia – care aştepta totodată „datele studiilor clinice şi ale unui studiu desfăşurat în Canada” – prevedea „accelerarea” procedurii sale de evaluare.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se poate baza pe Google pentru apărarea acordurile de împărțire a......
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...