eMAG se extinde în Polonia prin preluarea Agito

eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, a început demersurile de extindere pe piața din Polonia. În decembrie 2014, compania a depus o solicitare la Consiliul Concurenței și Protecția Consumatorului din Polonia privind preluarea controlului asupra Agito, unul dintre cele mai mari magazine online locale.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 14:58
eMAG se extinde în Polonia prin preluarea Agito

„Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu și lung de a ne consolida poziția în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei piețe în care ne desfășurăm activitatea deja – România, Bulgaria și Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienți. Acum intrăm într-o țară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piață de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro și cu un potențial mare de creștere”, spune Sorin Ionescu, vicepreședinte și director de dezvoltare internațională la eMAG.

Înființată în anul 2002 ca magazin online de electronice și electrocasnice , compania Agito a devenit, prin extinderea categoriilor de produse și prin dezvoltarea echipei, unul dintre cei mai puternici jucători pe piața de comerț online din Polonia. În 2008, a ocupat locul secund în topul „Deloitte Technology Fast 50”, în 2009 a primit distincția Dot.com, iar raportul „E-Commerce 2009” realizat de Internet Standard confirmă poziția de lider a Agito pe piața din Polonia. În 2013, Agito.pl a fost prima opțiune a consumatorilor din Polonia și a primit premiul „Consumer’s Golden Laurel 2013”, într-un clasament al celor mai populare produse și branduri poloneze.

„Transferul de acțiuni va reprezenta o nouă provocare pentru noi, vom aduce lângă echipa eMAG o echipă performantă, cu o foarte bună cunoaștere a pieței locale. Cele două echipe vor opera pe o platformă IT comună, iar acest fapt se va traduce, cu siguranță, în servicii și categorii noi, în beneficiul clienților finali”, spune Sorin Ionescu.

Transferul de acțiuni între cele două companii se va concretiza odată cu primirea aprobării din partea autorităţilor poloneze. 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...