Emanuel Gyenes, locul 27 în etapa a opta la Dakar 2012
A opta etapă a Dakarului a programat cea mai lungă specială a acestei ediţii, piloţii întrecându-se pe 477 de kilometri, între Copiapo şi Antofagasta. Emanuel Gyenes a ţinut şi de această dată pasul cu crema motocicliştilor şi a încheiat proba pe locul 27, urcând o poziţie în ierarhia generală, până pe 19.
Noul lider al secţiunii este spaniolul Marc Coma, care a profitat de necazul lui Cyril Despres, rămas înţepenit în noroi.
A fost o capcană pe care i-a întins-o natura, iar organizatorii au fost îngăduitori, pentru că mlaştina nu era trecută în road-book.
I-au recalculat lui Despre timpii de întârziere, dar acesta a căzut pe locul doi la general, la un minut şi 26 de secunde în spatele lui Coma.
La secţiunea auto lider rămâne francezul Stephane Peterhansel, deşi a sosit al patrulea în etapa câştigată de Nani Roma.