Emil Boc: Vom avea cel mai mare procent din buget alocat investiţiilor din istoria României

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Emil Boc, a apreciat că procentul din buget alocat investiţiilor va fi cel mai mare din istoria ţării.
AGERPRES - mie, 14 dec. 2022, 17:50
Emil Boc: Vom avea cel mai mare procent din buget alocat investiţiilor din istoria României

„Nu vor fi blocate posturi în administraţia locală începând cu anul 2023 (…), vom avea cel mai mare procent din buget alocat investiţiilor din istoria României, 112 miliarde de lei, faţă de 88 miliarde anul trecut, care înseamnă enorm”, a spus Emil Boc, miercuri, după Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

El a menţionat că va fi o alocare pentru termie, pentru sprijin la termoficare, dar doar pentru acele unităţi administrativ-teritoriale care nu sunt pe gaz.

„Deja s-a dat o plafonare pe gaz şi nu se poate da de două ori. Ceilalţi, care sunt pe biomasă sau pe altă formă de încălzire, vor beneficia de sprijin de la Guvern”, a spus Emil Boc.

În ceea ce priveşte reforma în administraţie, el este de părere că ar putea fi realizată o unificare a multor unităţi administrativ-teritoriale, pentru a fi funcţionale.

„A doua este chestiunea care ţine de regionalizarea României. Sunt două soluţii – modificarea Constituţiei, pentru a introduce palierul juridic al regiunii. Astăzi nu există în Constituţie. (…) Dacă nu se modifică Constituţia, comprimarea judeţelor. Se poate găsi o soluţie în care două sau mai multe judeţe să poată să se unească, să poată avea statutul acela de regiune”, a punctat Emil Boc.

Potrivit acestuia, ordonanţa prin care se modifică taxele locale potrivit grilei notarilor s-a amânat pentru 2025, numai că legea de aprobare a actului normativ este la Curtea Constituţională.

„Sper ca acolo, cât mai repede cu putinţă, Curtea Constituţională să o declare constituţională, să intre în vigoare, pentru ca noi să putem aproba nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru anul următor. Noi trebuie ca până în 27 decembrie anul acesta să avem hotărârea de Consiliu Local cu privire la nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru 2023. Aici rămâne la discuţia fiecărei comunităţi locale, în această limită, că nu trebuie să meargă după grila notarilor, dacă, repet, legea trece de Curtea Constituţională sau dacă nu se discută la Curtea Constituţională avem angajamentul Guvernului că va fi o modificare legislativă care să proroge intrarea în vigoare, aşa cum s-a anunţat politic, până în 2025. În rest, rămâne la nivelul fiecărei autorităţi locale să decidă nivelul taxelor locale”, a adăugat Emil Boc.

Te-ar mai putea interesa și
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate să plătească nici până acum ultima tranșă pentru el din cauza sancțiunilor impuse Rusiei
Situație încurcată în cazul transferului jucătorului croat Nikola Vlasic la West Ham United. Clubul englez nu poate ...
Zece milioane de dolari datorate clubului ŢSKA Moscova de către formaţia engleză de fotbal West Ham United rămân neplătite pe fondul sancţiunilor financiare impuse de Guvernul britanic din......
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Trump nu e sigur că Iranul mai are program nuclear după atacurile israeliene
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri agenţiei Reuters că nu este clar dacă Iranul mai are un program ...
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni pe termen lung
AmCham: România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă ...
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de ...
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea acțiunilor lui John Textor la clubul de fotbal Crystal Palace
Woody Johnson, proprietarul clubului de fotbal american New York Jets, oferă 190 de milioane de lire sterline pentru preluarea ...
Proprietarul echipei de fotbal american New York Jets, Woody Johnson (foto), a oferit 190 de milioane de lire sterline pentru ...