Emiratele Arabe Unite îşi apără legăturile cu Israel, pe fondul îngrijorărilor în creştere privind situaţia din Gaza
Emiratele Arabe Unite, care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul în 2020 în cadrul Acordurilor Abraham mediate de SUA, şi-au exprimat solidaritatea cu locuitorii din Gaza de la declanşarea războiului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie. Cu toate acestea, EAU au fost criticate pentru menţinerea legăturilor cu statul israelian, scrie Agerpres.
„Datorită acestei cooperări, dispunem de un spital de campanie în Gaza şi de o navă-spital care acostează în portul Al-Arich, în Egipt”, a declarat Nusseibeh la summitul mondial al guvernelor din Dubai, un eveniment anual care reuneşte personalităţi din lumea afacerilor şi a politicii.
Pentru „locuitorii din Gaza, acest lucru nu este suficient. Ceea ce avem nevoie este o încetare umanitară a focului şi o soluţie cu două state”, a adăugat ea.
„O vom obţine discutând cu persoanele care sunt de acord cu noi? Nu. O vom obţine vorbind cu cei care nu sunt de acord cu noi, iar Emiratele Arabe Unite vor fi întotdeauna mândre să facă asta”, a mai spus ambasadoarea.
Pe 7 octombrie, comandouri ale Hamas infiltrate din Fâşia Gaza au lansat un atac pe teritoriul israelian care a dus la moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili. Ca ripostă, Israelul a lansat o ofensivă pe teritoriul palestinian soldată cu peste 28.300 de morţi, marea majoritate femei, copii şi adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii controlat de Hamas.
În ultimele zile, Emiratele Arabe Unite s-au alăturat altor state arabe din Golf în a avertiza Israelul împotriva lansării unei ofensive la Rafah, în Fâşia Gaza, unde s-au refugiat circa 1,4 milioane de persoane.
Emiratele „sunt extrem de îngrijorate în această etapă”, a declarat Lana Zaki Nusseibeh, după o operaţiune israeliană luni dimineaţă la Rafah, în care doi ostatici au fost eliberaţi şi circa o sută de palestinieni au fost ucişi, potrivit Hamas.
„Orice operaţiune militară la Rafah ar avea consecinţe inacceptabile”, a adăugat ea.