Emirul Qatarului i-a oferit în dar preşedintelui Turciei un avion de lux Boeing 747-8

Economica.net
14 09. 2018
erdogan_qatar_36801200

Avionul de lux, în valoare de circa 367 milioane de dolari, a aterizat pe aeroportul internaţional Sahiba Gokcen din Istanbul venind din Franţa, potrivit cotidianului turc.

Dotat cu diverse şi spaţioase cabine, saloane, săli de consiliu, zone de relaxare first-class, şi chiar cu spital propriu, avionul are o capacitate de transport de 94 de persoane, respectiv 76 de pasageri şi 18 membri ai echipajului.

Avionul, oferit de către emirul Qatarului, şeicul Sheikh Tamim bin Hamad Al-Thani, este echipat de asemenea cu un sistem de divertisment Panasonic de înaltă clasă şi cu un sistem complet de securitate şi camere de luat vederi.

Boeingul 747-8 a fost anterior în serviciul companiei aeriene private Qatar Amiri Flight, care operează exclusiv pentru familia regală şi staff-ul guvernamental de rang înalt al regatului din Golf.