Emisiile de carbon au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 66 de milioane de ani, înregistrat în epoca dinozaurilor
Oamenii de ştiinţă au anunţat că ritmul de acumulare în aer a acestor emisii a depăşit deja cea mai spectaculoasă creştere pe termen scurt a concentraţiilor de CO2 de pe Terra, cunoscută graţie înregistrărilor fosile, produsă în urmă cu 56 de milioane de ani. Potrivit cercetătorilor, această situaţie alarmantă a fost determinată de eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de seră, ce au fost depozitate în straturile de roci de pe fundul mărilor şi oceanelor.
Acea eliberare a CO2-ului din trecutul Terrei, care a generat o creştere a temperaturilor cu 5 grade Celsius şi a afectat grav viaţa marină prin acidificarea oceanelor, este adeseori comparată cu actualul proces de acumulare a carbonului în atmosferă, în urma arderilor de combustibili fosili.
Studiul a fost publicat în revista Nature Geoscience.
Dinozaurii au dispărut de pe Terra în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, probabil după ce un asteroid de mari dimensiuni s-a prăbuşit pe Terra.
Richard Zeebe, profesor la Universitatea Hawaii, coordonatorul studiului, spune că înregistrările geologice sunt vagi şi că „nu se ştie cât de mult carbon a fost eliberat în aer” în urma acelui cataclism.
Emisiile de carbon actuale, provenind în principal din arderile de combustibili fosili, sunt de circa 10 miliarde de tone pe an. Prin comparaţie, emisiile de carbon au fost de 1,1 miliarde de tone pe an pe parcursul perioadei de 4.000 de ani care a anticipat momentul acelei creşteri spectaculoase din urmă cu 56 de milioane de ani, precizează autorii studiului.
Cercetătorii au examinat compoziţia chimică a fosilelor unor mici organisme marine descoperite pe fundul mării, în largul statului american New Jersey, pentru a măsura acel proces antic de încălzire globală, cunoscut sub denumirea de „Maximum termic de trecere de la Paleocen la Eocen” (PETM).
Mai multe studii realizate de ONU afirmă că temperatura medie de pe Terra ar putea să crească cu 4,8 grade Celsius în acest secol, putând să provoace inundaţii, secete şi furtuni extrem de violente, dacă emisiile de carbon nu vor fi limitate. Dioxidul de carbon determină acidificarea apei marine, ameninţând capacitatea unor vieţuitoare, precum homari şi scoici, de a-şi construi o carapace protectoare.
„Rezultatele noastre sugerează că viitoarea acidificare a oceanelor şi posibilele efecte de decalcifiere asupra organismelor marine vor fi mai severe decât PETM. Întreruperile din lanţurile trofice ale viitoarelor ecosisteme vor depăşi cel mai probabil extincţiile limitate observate în timpul PETM”, a adăugat profesorul Zeebe.
În timpul PETM, peştii şi alte vieţuitoare au avut la dispoziţie o perioadă mai îndelungată pentru a se adapta – prin procese evolutive – la condiţiile de viaţă în ape mai calde.