Emporiki Bank Grecia ar putea fi sacrificată, dacă ţara iese din zona euro

Economica.net
14 06. 2012
emporiki_11152500

Credit Agricole a preluat Emporiki Bank, cu operaţiuni şi în România, în 2006. Emporiki este cea mai mare bancă cu capital străin din Grecia.

Grupul francez urmăreşte două posibile opţiuni, potrivit sursei: să consolideze Emporiki într-un conglomerat de bănci elene, în care participaţia Credit Agricole ar fi diluată la 10%, sau pur şi simplu să renunţe la bancă şi să o lase să se prăbuşească.

„Politic, dacă Grecia ar ieşi din zona euro, Credit Agricole nu ar avea nicio obligaţie să rămână”, a spus persoana citată. Grupul analizează şi posibilitatea transferului unor active „bune” de la Emporiki la Credit Agricole, a adăugat sursa, fără a dezvălui detalii.

Un purtător de cuvânt al Credit Agricole a refuzat să comenteze.

Renunţarea la Emporiki ar readuce în atenţie decizia similară luată de grupul francez în urmă cu un deceniu în privinţa diviziei din Argentina, după ce statul sud-american a intrat în încetare de plăţi.

„Credit Agricole ar putea lăsa Emporiki să intre în default. Măsura nu ar fi, însă, privită prea bine de celelalte subsidiare străine ale băncii franceze”, a declarat Antoine Houssin, analist la Natixis.

Analiştii estimează că o ieşire a Greciei din zona euro ar costa banca cel puţin 5,2 miliarde de euro. Finanţarea directă acordată de Credit Agricole Emporiki se situa în martie la 4,6 miliarde de euro. Directorul general al Credit Agricole, Jean-Paul Chifflet, a declarat, anterior, că nu consideră o ieşire din zona euro cel mai probabil scenariu.

Chiar dacă Grecia rămâne în zona euro, Credit Agricole va trebui să se confrunte cu o creştere a default-urilor şi cu deteriorarea situaţiei economice. Emporiki a avut, numai în primul trimestru, pierderi de 905 milioane de euro.

Planul de urgenţă al grupului francez vine în contextul temerilor tot mai mari că Grecia ar putea prărăsi zona euro ca urmare a rezultatului alegerilor programate dumnică.

Mai multe companii cu operaţiuni în Grecia au anunţat că pregătesc planuri de urgenţă, însă niciuna nu a dezvăluit că ia în calcul posibilitatea de a renunţa la activele pe care le deţine în Grecia.

Pe parcursul unei perioade importante a crizei, băncile franceze au fost criticate pentru că au răspuns greu la problemele apărute. În ultimii trei ani, în timp ce situaţia Greciei se deteriora, Credit Agricole a injectat fonduri suplimentare la Emporiki, insistând că este o afacere faţă de care este grupul este angajat.

O altă mare bancă din Franţa, Societe Generale, deţine instituţia de credit Geniki în Grecia, însă aceasta este mult mai mică decât Emporiki, iar Societe Generale a rezistat crizei din Grecia mai bine decât Credit Agricole, notează Wall Street Journal. Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, a declarat că banca „va fi protejată indiferent de scenariu”.