Regional Managerul Endava pentru Europa Centrală şi de Est: Absolvenţii din IT din România nu pot intra fără training într-un proiect de software

Claudiu Constantinescu este unul dintre cei mai experimentaţi manageri ai Endava, lucrează de 25 de ani în domeniul software, iar în ultimii 20 de ani a ocupat poziţii de management în diverse companii. A adunat un portofoliu impresionant de proiecte. Deţine un doctorat în domeniul motoarelor polimorfe (Polymorph engines) la ASE şi are cunostinţe solide în programare (business analysis, arhitectura, coding și testare).
El s-a alăturat echipei Endava în urmă cu aproximativ şapte ani în calitate de Head of Project Management pentru biroul din Bucureşti, iar în urmă cu trei ani şi jumătate a fost numit Delivery Unit Manager pentru centrele din Bucureşti şi Piteşti, apoi Regional Manager pentru Europa Centrală, gestionând activităţile sediilor din Bucureşti, Piteşti, Brasov, Sofia (Bulgaria), Skopje (Macedonia) și Belgrad (Serbia).
Interviul are două părţi, din care prima este publicată azi, iar cea de-a doua mâine.

Ce beneficii primesc salariaţii Endava pe lângă salariu?

Claudiu Constantinescu: Le oferim beneficii şi toate companiile sunt obligate să le ofere pe lângă salariu. Pentru un om la începutul carieriei este important salariul, pentru că celelalte beneficii sunt legate de asigurarea pentru persoana respectivă, copil sau soţie, diverse fonduri de pensii, bonuri de masă, bonuri valorice, cursuri de specializare pe tehnologii sau domenii de business. Sunt foarte multe lucruri pe care le oferim. Însă, un om aflat la începutul carierei nu îşi pune nici măcar problema pensiei pentru că are 23 de ani, nu s-a simţit rău niciodată, nu are soţie sau copil şi, pe de altă parte, are nevoie de casă, vrea maşină, vrea să plece în vacanţe sau seara în cluburi.
De la un punct încolo, încep să devină importante toate lucrurile acestea şi pentru că se măreşte familia şi ne gândim la viitorul lor şi pentru că încet-încet ne apropiem de vârsta de pensionare şi trebuie să ne asigurăm nişte venituri. Dar şi pentru că ne dăm seama că, ok, la 23 de ani ştiam Java şi asta e de ajuns şi mi se pare că sunt cel mai tare programator din lume. După care imi dau seama că se inventează un framer nou peste Java în fiecare an şi faptul că Java acum mă ajută pentru o perioadă de şase luni după care apoi trebuie să învăţ ceva nou, în continuu. Atunci începi să apreciezi că firma îmi oferă cursuri gratis, certificări, coaching de la alţi oameni.

Ce traininguri le asiguraţi?

Claudiu Constantinescu: După ce constat că sunt la un nivel bun din punct de vedere al tehnologiei, constat că, în realitate, ce e important e să reuşesc să mapez tehnologiile pe nevoi din business. Şi atunci vreau să mă duc la cursuri de business care sunt şi mai scumpe sau vreau certificări. Unele certificări pe zona de arhitectură ajung la 5.000 sau chiar 10.000 de euro şi mai mult se reînnoiesc la fiecare doi ani. Deci pentru un om, să investească banii aceştia devine deja o sumă importantă. Inclusiv pentru analiştii de business, sunt certificări de finanţe sau asigurări care sunt pe niveluri şi, din nou, au costuri mari. 

Pe de altă parte, pe măsură ce avansează în carieră, oamenii apreciază atmosfera şi cultura mediului în care lucrează. Nu e un beneficiu palpabil, noi îl măsurăm indirect prin numărul de recomandări şi altele. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama că îşi petrec mai mult timp la serviciu, iar să stai cu oameni pe care nu îi suporţi într-o companie, în care fiecare se luptă pe diverse agende politice, nu este plăcut. Aş zice că acesta este unul dintre avantajele majore pe care încercăm să îl creăm în Endava.
Mai este un beneficiu care nu este văzut ca atare şi anume nivelul de coolness al proiectelor în care sunt implicaţi oamenii. Sunt trei motive principale pentru care proiectele pot fi interesante: unul este domeniul de business în care este proiectul respectiv. În tehnologie, majoritatea oamenilor vrea să lucreze în domeniul aerospaţial, automotive sau finance. Al doilea este tehnologia care se foloseşte. Ca ingineri, oamenii sunt interesaţi mai mult de tehnologie decât de rezultatul final, mai ales când sunt tineri. Până la o anumită vârstă, preferă să construiască o bicicletă cu motor de rachetă numai ca să îşi demonstreze că a făcut un motor de rachetă. Al treilea element este complexitatea. Multe dintre proiectele noatre sunt efectiv gigantice. Sunt mii de oameni care lucrează în paralel: de la noi, de la alţi parteneri, de la client. Aici intervine complexitatea: necesită sincronizare între echipe, un plan de proiect foarte bine pus la punct. E interesant pentru arhitecţi, pentru project manageri, business analişti.
Programatorii şi testerii sunt interesaţi mai mult de tehnologie, apar tehnologii noi şi vor să le experimenteze, vor să automatizeze cât mai mult din testare. Pentru business analişti şi poate şi pentru project manageri mai sunt verticalele de business. Apare ceva interesant, cineva face noua maşină autonomă, e un domeniu cool, probabil se vor folosi tehnologii interesante, complexitatea echipei e mică, dar aceste elemente sunt foarte importante pentru oamenii care au trecut de mijlocul carierei şi pe de altă parte, foarte greu de realizat.

Care este salariu mediu în companie şi cât câştigă un angajat entry level?

Claudiu Constantinescu: La finele anului trecut, salariul mediu net era de 8.080 de lei. Variază, dar nu e aşa relevant din cauză că există oameni care sunt la început de carieră şi încep cu un program de graduates cu 3-4.000 de lei. Din nou, e un salariu care poate să pară mic sau poate să pară mare. Acum, universităţile au scăzut destul de mult calitatea absolvenţilor pe care îi scot. În majoritatea cazurilor, suntem obligaţi să facem un program de training teoretic şi practic ca să putem să folosim oamenii.
Poate să înceapă cu un salariu mic, dar sunt analişti, arhitecţi, oameni specializaţi pe date care ajung uşor pe toate pieţele din regiune la un salariu de 4.000-5.000 de euro şi poate chiar mai mult. Una dintre particularităţle din IT este că unii ajung în 30 de ani de experienţă la acest nivel, sunt şi unii foarte isteţi, care consumă mult timp pe asta şi ajung în același loc în 10-15 ani. Am văzut o dată o statistică cu cei care activează în domeniul bursier şi făceau deal-uri din care câştigau foarte mulţi bani. În cinci ani făceau cât alţii într-o carieră şi toată lumea zicea că e inechitate, că ei câştigă prea mult pentru jobul lor. Dar, după aceea, altcineva a făcut calculul că oamenii aceştia, ca să fie la curent cu evoluţia pieţei, munceau zi şi noapte efectiv. După patru sau cinci ani cariera lor se termină, nu mai puteau fizic. Ei munceau cam 20 de ore pe zi, ceea ce însemna că într-un an adunau cam patru ani de experienţă a unui om normal şi de aceea erau şi plătiţi foarte mult.
Există oameni care îşi petrec timpul personal pentru a studia tehnologii noi, pentru a citi cărţi, pentru a citi tehnologie. Aceşti oameni pot să ajungă să câştige în zece ani cât un om cu 25 de ani de experienţă. Industria de IT are particularitatea acesta: că este foarte flexibilă şi value based, adică nu există un minim ca la armată, ajungi colonel dacă ai fost locotenent cel puţin trei ani. Aici ajungi să ai gradul cel mai mare şi salariu mare dacă ai cunoştinţele necesare ca să poţi să faci o arhitectură completă sau în domeniul de business analisys. Dacă le ai, nu contează că ai zece ani experienţă şi majoritatea oamenilor care fac acelaşi lucru au 25 de ani, o să primeşti acei bani.

Cum apreciaţi calitatea sistemul de învăţământ românesc din IT?

Claudiu Constantinescu: Aici avem într-adevăr o problemă mare. Este aproape un paradox. Sunt programe de încurajare a industriei în câteva din ţările din regiune care arată că guvernele sunt dispuse să investească, dar paradoxul este că aceste programe sunt pentru business. Business-ul oricum investeşte din fondurile proprii în traininguri, dar universităţile se mişcă foarte încet, deosebit de încet. 
Eu am făcut facultatea în anii ’90, când calitatea cunoştinţelor de bază care erau predate şi cu care ieşeau absolvenţii era mai bună.. Dar, chiar şi atunci universităţile nu erau adaptate la piaţă. De exemplu, în ’93-’94, în afară de cursul de tehnici de programare, bazele progrămarii, structuri de date, aveam un curs de Cobol (n. red. Common Business Oriented Language). Cobol-ul era deja mort de mulţi ani de zile şi noi făceam cursul la nivelul practic. De exemplu, sunt unele limbaje care au mare valoare teoretică deoarece poţi să modelezi anumiţi algoritmi. Nu şi Cobol-ul, care era mort de mult. Puteai să îl foloseşti pentru a depana sisteme care mai există şi în ziua de azi, dar nu era ceva pe care să îl predai la universitate la momentul acela.
Faţă de atunci, lucrurile cred că s-au degradat. S-au adus câteva tehnologii mai noi, dar la nivel de cursuri lipsesc foarte multe elemente din domeniul datelor, machine learning, de trenduri.

Cât de pregătiţi sunt tinerii IT-işti pentru piaţa muncii în România?

Claudiu Constantinescu: Practic, ce observăm noi la candidaţii care ies din universităţi acum sunt trei elemente principale.
Unu: sunt aproape inutilizabili după ce au ieşit direct din universitate într-un proiect real. Acum câţiva ani aveam câţiva oameni într-un program de graduates de o vreme şi aveam nevoie să începem un proiect mai rapid. L-am întrebat pe directorul departamentului de dezvoltare de software din Endava dacă nu ar fi o opţiune să luăm câţiva oameni înainte să termine programul de graduates direct angajaţi şi să îi punem în proiect? Răspunsul lui m-a surprins. Aproape că s-a blocat, s-a speriat şi mi-a zis că nu putem să facem asta pentru că totul o să se ducă de râpă. Mie mi se pare incredibil ca un om care vine după trei-cinci ani de universitate tehnică, unde teoretic, ar trebui să aibă şi câteva sesiuni de practică, să nu poată să fie folosit efectiv. 
Asta e prima concluzie foarte neplăcută şi tristă: oamenii ies după cinci ani de facultate şi sunt inutilizabili direct într-un proiect software.
Al doilea element este că facultăţile au început să facă o schimbare poate şi la cererea studenţilor dinspre zona tehnică spre zona soft skills. Ceea ce e bine pe de o parte, pentru că inginerii care terminau promoţiile în anii ’90, învăţau tehnologie, cel puţin colegii mei care făcuseră Politehnica, învăţau tehnologie, dar erau foarte mult asemănători cu glumele comuniste: Au ochii inteligenţi, dar nu pot sa se exprime. Cei care terminau la Politehnică făceau aproape un statement de mândrie la interviu să spună: eu sunt foarte bun tehnic, dar nu lucrez cu baze de date, astea sunt pentru economişti. Or, toată inteligenţa, tot ce se întâmplă acum în piaţă, tot decision makingul se ia pe baza datelor. Să spui de la început că noi nu vrem să lucrăm cu baze de date, noi facem algoritmi, pai algoritmii aştia trebuie să îşi tragă concluzii din date, trebuie să se conecteze la date. Şi din punctul acesta de vedere, este bine că acum oamenii se îndreaptă mai mult către soft skills, înţeleg mai mult şi domeniul de business.
Dar s-a ajuns la momentul la care mulţi dintre absolvenţii care vin la interviu şi sunt capabili să fac nişte prezentări extraordinare, ştiu să folosească foarte bine PowerPoint, Keynote, dar când ajungi la hardcore skills, hai să scrii un cod acum. „Păi stai, dar cum, să-l scriem aşa, mai bine scriu eu acasă, e complicat”. Şi azi e cu totul altceva. Pe vremea mea nu exista autocomplete, să te apuci să scrii un număr de funcţie şi ţi-l completează compilerul, te duci pe Google şi afli. Majoritatea spun: eh, păi ce nevoie am eu să ştiu toate acestea, caut pe Google. Dar, unele lucruri sunt de bază şi nu mai ies oamenii din facultate cu aceste lucruri de bază, sunt mai orientaţi spre soft skills şi nu mai sunt hard skills. Ceea ce a fost una dintre lucrurile noastre principale ca avantaj în piaţă, aici. E adevărat, faţă de universităţile vestice sau din SUA tot avem un avantaj: încă mai există high skills cât să ai un core competence pe IT, dar necesită cizelare.
Al treilea, dar cel mai important punct. Am o senzaţie continuă că universităţile au mai mult ca scop să ţină ocupaţi profesorii care ştiu anumite lucruri şi să facă cursuri în funcţie de ce ştiu profesorii pe care îi au deja angajaţi, decât să se ducă să se adapteze pieţei şi să vadă ce este necesar. Lucrul acesta ştiu că este foarte dificil.
Eu, în vremea mea, am apreciat puţini profesori pe care i-am avut la cibernetică. Unul dintre ei, care era şi cel mai în vârstă, domnul profesor Dodescu, care a predat şi la Politehnică şi ASE, ne preda sisteme de calcul şi operare. Înaintea fiecărui curs el citea ce s-a mai inventat şi ne spunea ultimul lucru apărut ieri. Şi atunci erau mulţi care spuneau: de ce nu ne daţi de la început materia de curs? Păi nu vă dau pentru că sunteţi în IT şi de la începutul anului până la sfârşit se inventează trei feluri de procesoare noi, trei sisteme de operare noi şi o să va vorbesc despre ele. Nu mai este printre noi, dar a fost unul dintre profesorii pe care i-am apreciat pentru aceste lucruri.

Aveţi parteneriate cu universităţile româneşti? Cum se implică profesorii?

Claudiu Constantinescu: Acum, ca și companie am pornit câteva colaborări cu universităţile, mergând de la implicare în proiecte de R&D comune, la oameni de ai noştri care să predea anumite cursuri sau care să țină anumite seminarii pe ultimele tehnologii care se folosesc în industrie sau să colaboreze cu profesorii astfel încât ei să își actualizeze programa.
Am primit de câteva ori niște răspunsuri care sunt demoralizante, de tipul: „A, păi dacă voi începeți să le spuneți de toate lucrurile astea cool care sunt, păi profesorii noștri care le spun de lucruri care nu se mai folosesc de zece ani ce o facă, o să își piardă jobul?”. Nu, o să îi băgăm într-un program de training. „Nu mai învaţă ei la vârsta lor”, era un alt răspuns.
Am avut în schimb, şi vreau să menţionez Universitatea din Bucureşti. Pentru o companie de IT şi care vrea să facă un parteneriat cu universităţile în Bucureşti, cei mulţi absolvenţi vin de la Politehnică, pe locul doi este ASE-ul cu Cibernetică şi abia pe locul trei este UB, cu Informatica de la Matematică. Universitatea ne-a surprins plăcut pentru că, în primul rând, au venit ei către noi o dată sau de două ori să ne întrebe care sunt trendurile în industrie pentru că vrem să ne modificăm programa astfel încât să fim adaptaţi. Avem colaborări pe cursuri şi seminarii pe care le facem în comun, cu oameni de ai noştri care merg la ei.
Cu Facultatea din Piteşti, avem de asemenea o colaborare extraordinară, la fel în Belgrad, avem cursuri ţinute de oameni de ai noştri cu ultimele tehnologii. Şi poate cel mai mare impact l-am avut în Chişinău, unde piaţa este diferită şi noi suntem cea mai mare companie la distanţă mare de ceilalți; Următoarele două-trei nu ajung la cifra noastră de afaceri şi numărul de angajaţi. Şi atunci reuşim să influenţăm programa din universitate astfel încât să aibă exact lucrurile care se folosesc în proiecte. Este destul de greu să adaptăm profesorii, dar sunt dispuşi să facă efortul acesta. Avem oameni de-ai noştri care merg şi ţin seminariile şi fac şi workshop-uri practice şi aş spune că speranţa mea este să meargă către o colaborare mult mai strânsă între universităţi şi companii. 

Aveţi colaborări cu instituţii de învăţământ non-formale?

Claudiu Constantinescu: Mă bucur că au apărut un număr de instituţii informale, cum ar fi Şcoala Informală de IT, de exemplu, dar şi câteva altele mai mici, colaborări izvorâte dintr-un parteneriat între entuziaşti, companii, oameni care încercăm să contribuim. Uneori este posibilă o reconversie profesională. Sunt mulţi oameni care fac lucruri. Tehnologia avansează rapid, şi anumite joburi vor dispărea. Dar este o deficienţă de personal pe zona de IT şi prea mulţi oameni care poate fac call center, dar oamenii pot sa fie respecializaţi.
De exeplu, noi încercăm să facem training pe zona de manual testing, sunt oameni care au lucrat în diverse industrii, înţeleg mediul de business şi atunci pot fi foarte folositori pe zona de manual testing şi poate ulterior pe business analysis. Putem face un impact şi încercăm să facem diverse parteneriate cu insitutiţii informale care sunt mai agile ca universităţile. Pe de altă parte, investim destul de mult în realţia cu universităţile pentru că IT-ul se bazează pe anumite lucruri mai complicate, de algoritmică şi de matematică, care sunt mai greu de făcut într-un curs de trei luni şi care se bazează pe o curriculă care trebuie să meargă pe câţiva ani. Şi de aceea preferăm să mergem către universităţi. O să continuăm, plecând de la parteneriatul cu UB, sperăm să se dezvolte mai mult.

Aţi reuşit să acoperiţi cu personal cele două centre deschise în acest an, mai faceţi angajări?

Claudiu Constantinescu: Noi angajăm continuu în toate locurile în care suntem prezenţi. Niciodată nu suntem acoperiţi complet, apar mereu proiecte noi şi este ca o balanţă care trebuie echilibrată. Proiectele noi de multe ori sunt pe domenii noi sau tehnologii noi şi atunci tot timpul facem o balanţă între retraining-ul oamenilor existenţi pentru tehnologii noi sau pentru domenii de business noi şi angajare pe piaţă. Este o combinaţie.
Oamenii din piaţă ne ajută pentru că au deja domeniul sau tehnologia respectivă cunoscute. Ne ajută şi pentru că vin cu concepte noi pe care le putem absorbi şi învăţa multe de la oamenii noi. Oameni interni ajută pentru că ştiu deja metodele noastre de livrare, ştiu standardele de calitate şi, deşi, în lumea inginerilor, la început de carieră vor să se specializeze într-o anumită tehnologie, de fapt, cei mai valoroşi oameni, cei mai bine plătiţi şi cei mai căutaţi în proiecte sunt cei care ştiu mai multe tehnologii, tocmai pentru că sunt capabili să creeze soluţii de design mai eficiente pentru că reușesc să lucreze în tipuri de proiecte diferite. Dar şi pentru că, în general, faptul de a fi învăţat câteva tehnologii le dă flexibilitatea de a învăţa orice vine nou şi îi obişnuieşte să se adapteze la piaţă.

Ce specializări găsiţi cel mai greu?

Claudiu Constantinescu: Depinde. Ca specializări vorbim în special pe zona de Data scientist foarte senior, Machine Learning senior. Dar, ca volum, majoritatea nevoilor sunt pe zona de Java şi Testing Automation, asta pentru că o echipă medie are mai mulţi programatori Java şi oameni pentru testing automation decât alte specializări. Iarăşi, este dificil pe zona de business, de exemplu să gasești un business analyst cu experienţă mare în domeniul de plăţi. Găsim, dar nu sunt foarte mulţi pe piaţă. Este un proces de căutare mai complicat.