Enel a pus centrale fotovoltaice cu baterii în trei stații de transformare din Muntenia, Dobrogea și Banat
Compania de distribuție a montat în total 570 de panouri fotovoltaice de înaltă eficiență la stațiile Otopeni (județul Ilfov), Palas Sud (județul Constanța) și Oțelu Roșu (județul Caraș-Severin), cu o capacitate totală instalată de circa 260 KWh. Panourile fotovoltaice au fost instalate la sol și sunt operaționale de la începutul anului, contribuind la reducerea emisiilor de CO2.
Centralele fotovoltaice asigură o producție anuală de peste 330 MWh și acoperă întregul necesar de consum pentru cele trei stații de transformare.
„E-Distribuție accelerează procesele pentru a realiza o electrificare pe deplin sustenabilă, respectând în același timp mediul și resursele naturale”, a declarat Monica Hodor, directorul general al E-Distribuție.
„Montarea sistemelor integrate de generare a energiei fotovoltaice și de stocare în cele trei stații de transformare îmbunătățește eficiența serviciului de distribuție prin reducerea consumului propriu tehnologic, echilibrând sarcinile electrice și asigurând reziliența rețelei. Aceste sisteme fac posibilă producția de energie curată, contribuind la obiectivele de mediu la nivel local și internațional”, a mai spus Hodor.
Fiecare dintre cele trei centrale fotovoltaice montate la stațiile de transformare 110/ 20 kV din județele Ilfov, Constanța și Caraș-Severin asigură o producție anuală de energie electrică de aproape 110 MWh.
Stația Otopeni alimentează cu energie electrică peste 12.000 de consumatori din București, Otopeni, Balotești, Măgura, Corbeanca, Mogoșoaia. Stațiile de transformare Palas Sud și Oțelu Roșu asigură serviciul de distribuție al energiei pentru peste 11.000 de consumatori din localitățile Constanța, Oțelu Roșu, Baia, Băuțar, Bucova, Rușchița, Caransebeș, Cireșa, Ciuta, Glimboca, Iaz, Lozna, Măgura, Mal, Marga, Maru, Obreja, Rusca, Valea Bistrei, Var, Voislova, Zăvoi.
Instalarea celor trei centrale fotovoltaice la stațiile de transformare este primul demers de acest fel la nivelul companiilor E-Distribuție și se înscrie în procesul de tranziție către un model de afaceri sustenabil, mai arată compania.
„În următorii ani, ne propunem ca tot mai multe stații de transformare E-Distribuție să aibă montate astfel de centrale fotovoltaice care să acopere necesarul de consum, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și, implicit, să crească eficiența energetică’, a mai declarat Monica Hodor. „În acest sens, vor fi depuse proiecte pentru finanțare inclusiv prin Fondul pentru Modernizare, pentru a accelera tranziția către o economie verde”, a mai spus ea.
E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia sunt companiile din cadrul grupului Enel în România care au ca activitate distribuția energiei electrice.
Anual, acestea distribuie peste 15 TWh de energie electrică prin peste 131.000 de km de rețea – linii electrice subterane și aeriene, de înaltă, medie și joasă tensiune -, prin intermediul a 286 stații de transformare și 24.315 posturi de transformare.