Enel a renunțat la vânzarea afacerilor din România – surse

18 05. 2020
logo_enel_28029000

“Enel nu mai vinde nimic, tratează România ca una din piețele importante, strategice, pentru Grup”, ne-au declarant sursele noastre, care au solicitat anonimatul.

Am cerut un punct de vedere companiei italiene pe marginea acestei situații. “Politica Enel este de a nu comenta zvonuri”, a fost răspunsul Enel, de așteptat de altfel, în condițiile în care, oficial, compania italiană nu a confirmat nici discuțiile din trecut referitoare la vânzarea de participații minoritare la companiile pe care le controlează în România.

Istoria intențiilor este veche. Încă din iulie 2019, presa din Italia scria că Enel studiază posibilitatea de a vinde din activele pe care le deţine în România. Apăruse o informație acolo că grupul ar fi făcut şi o evaluare a activelor care ar putea fi vândute, care ar fi de circa un miliard de euro, ceea ce arată că Enel urma să vândă unele pachete minoritare.

Ulterior, și surse locale au confirmat intenția, spunând că tranzacţia, dacă se va face, presupune vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni la companiile pe care Enel le controlează în România într-o potențială tranzacție alături de Fondul Proprietatea, care are și el pachete minoritare pe care ar dori să le vândă.

Toamna trecută, fiind la o conferință internațională a companiei, la care era și Francesc Starace, CEO Enel, l-am întrebat de această intenție. Răspunsul a fost enigmatic:

“Nu avem vreo “vaca sfântă” în acest domeniu de activitate. Orice poate fi vândut, cu condiția ca noi să fi terminat de implementat măsurile de eficientizare și de creștere a companiei.

Deci, dacă mai există creștere în România probabil nu vom vinde.  Dacă se mai poate eficientiza activitatea în România probabil nu vom vinde. Dacă nu avem oameni interesați (de active-n.red), cum am putea vinde? Ideea este că am vândut active din Franța, din Brazilia, din Italia, din Rusia, șa că am putea vinde și în România, de ce nu? Depinde de oferte primim, de ce părți sunt interesate.

Credem că avem un pachet bun și România este o țară bună și există multă valoare în structura pe care o avem aici. Până acum nu am luat o decizie”.

Rezutltate mai bune în România, investiții în creștere în acest an

În primele trei luni le acestui an, profitul EBITDA al companiilor Enel a fost de 61 de milioane de euro, de aproape trei ori mai mare decât cele 21 de milioane de euro din primul trimestru al anului 2019

Noutatea este că, în primul trimestru al acestui an a intrat pe profit și divizia de furnizare (15 milioane de euro, față de o pierdere de 22 de milioane în primul trimestru din 2019), așa că grupul Enel a raportat profit operational pe toate segmentele de activitate în România.

Investițiile companiilor Enel în România au crescut și ele, ajungând la 43 de milioane de euro în primul trimestru, de la 36 de milioane de euro în T1 2019, majoritatea covârșitoare a sumelor fiind direcționate către elementele rețelei de distriuție: 41 de milioane de euro, de la 31 de milioane în T1 2019.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile (Enel Green Power) și al soluțiilor inovative (EnelX), prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei dintre cele opt zone de rețea al țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

Grupul italian este și prima companie care a participat la un proces de privatizare în sectorul energetic din România: în 2004 a semat contractul de cumpărare a pachetelor majoritare de acțiuni la fostele Electrica Banat și Dobrogea. Ulterior, a cumpărat cea mai valoroasă zonă de rețea, Muntenia Sud, cea în care este amplasat București-Ilfov.