Peste trei sferturi dintre clienţii casnici ai Enel sunt deja în piaţa concurenţială

Dintre cei aproximativ 2,9 milioane de clienţi casnici din portofoliul celor două companii de furnizare din cadrul Enel în România, 76% beneficiază deja de contracte concurenţiale, cea mai mare pondere dintre toţi furnizorii mari de energie electrică din ţară, se arată într-un comunicat al companiei.
AGERPRES - mie, 28 apr. 2021, 15:36
Peste trei sferturi dintre clienţii casnici ai Enel sunt deja în piaţa concurenţială

În urma campaniilor de informare derulate de cele două companii de furnizare anul trecut şi continuate în 2021, alături de scrisorile trimise clienţilor odată cu facturile lunare, aproape 140.000 de consumatori casnici au optat în primul trimestru al acestui an pentru oferte pe piaţa concurenţială, cu 40% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, scrie Agerpres.

Enel Energie şi Enel Energie Muntenia continuă campania de informare a consumatorilor în privinţa liberalizării pieţei de energie şi lansează „Totul despre liberalizare”, o serie de interviuri video menite să răspundă celor mai frecvente întrebări primite de la clienţi pe această temă.

Cu ajutorul specialiştilor Enel, consumatorii pot afla care sunt principalele schimbări produse pe piaţa de electricitate în urma procesului de liberalizare, cum să aleagă oferta care să răspundă cel mai bine nevoilor lor şi la ce să fie atenţi atunci când încheie un contract de furnizare.

Totodată, interviurile video explică ce se va întâmpla după data de 30 iunie 2021, când expiră perioada reducerilor comerciale oferite clienţilor beneficiari de serviciu universal.

„Credem cu tărie că doar printr-o bună informare a clienţilor, aceştia pot face cele mai bune alegeri. Ne-am asumat de la început rolul de comunicatori în tot acest proces de liberalizare a pieţei de energie electrică, prin campanii de informare dedicate tuturor consumatorilor, derulate în ultimii ani. Le-am continuat în 2020, o facem şi în 2021, tocmai pentru a creşte gradul de conştientizare a avantajelor unei pieţe concurenţiale, flexibile. Pe lângă preţ, furnizarea de energie electrică are mai multe caracteristici definitorii de care clienţii ar trebui să ţină cont: vorbim despre modul şi periodicitatea de facturare, platforme digitale, centre de relaţii cu clienţii disponibile, timp de răspuns la solicitări, termene de plată, condiţii de încetare a contractului. De aceea, este necesar ca preţul să fie unul dintre criteriile în alegerea unei oferte la electricitate şi nu element definitoriu, iar consumatorul să urmărească întreg ansamblul, precum şi serviciile şi produsele cu valoare adăugată”, a declarat Michele Abbate, director general Enel Energie şi Enel Energie Muntenia.

Materialele video pot fi urmărite pe canalele digitale principale ale Enel în România: Facebook, LinkedIn, Instagram şi YouTube, precum şi pe website-ul enel.ro, unde clienţii pot găsi o secţiune dedicată liberalizării pieţei de energie electrică, cu cele mai noi informaţii legate de acest proces.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...