Enel Energía Mexico și Heineken Mexico au încheiat un acord prin care fabrica de bere din Meoqui va funcționa 100% cu energie verde
Potrivit înțelegerii, fabrică va fi alimentată anual cu 28,8 GWh de energie regenerabilă, echivalentul plantării a peste 405.000 de copaci anual, retragerii a aproape 3.200 de vehicule aflate în circulaţie sau evitării unor emisii de 16.100 de tone de CO2.
„Această alianţă este una istorică şi de care putem să fim mândri, deoarece reprezintă un pas ferm către obiectivul de a face că activitatea operaţională din acest an a companiei să fie în proporţie de 66% verde în ceea ce priveşte consumul de energie, cu scopul de a atinge 100% în 2030”, a declarat vicepreşedintele Afaceri Corporative al HEINEKEN Mexico, Marco Antonio Mascarúa Galindo.
El a menţionat, de asemenea, că HEINEKEN Mexico utilizează energie regenerabilă în unele dintre fabricile şi centrele sale de distribuţie, precum şi în magazinele „SIX” situate în diferite state ale ţării şi a spus că prin toate acţiunile din acest domeniu, HEINEKEN Mexico îşi confirmă angajamentul faţă de responsabilitatea socio-ecologică reflectată în rezultate precum scăderea cu 10% a emisiilor de CO2 în producţie, datorită utilizării biogazului şi a energiei regenerabile, precum şi reducere la 2,8 litri a cantităţii de apă utilizată pentru a produce un litru de bere, se mai precizeazează în comunicat.
Prin acest parteneriat strategic, Enel îşi întăreşte poziţia de furnizor competitiv calificat pentru orice industrie, precum şi rolul său de jucător-cheie în consolidarea pieţei de electricitate din Mexic, oferind cele mai bune soluţii energetice pe bază de energie verde şi sustenabilă la preţuri competitive.
Galindo a mai precizat că, odată cu semnarea acordului, unitatea de producţie din Meoqui îşi va consolida statutul de primă fabrică de bere din America Latină care funcţionează în cadrul unui ecosistem bazat pe economia circulară, deoarece oferă deşeurile provenite din producţie, că materiale reutilizabile, altor companii din zonă, reducând astfel generarea deşeurilor la zero şi limitând impactul asupra mediului.
Paolo Romanacci, country manager Enel în Mexic, a explicat că acordul semnat cu Heineken México este un punct de reper important pentru companie în această ţară.
„Cu acest acord, devenim un aliat strategic al uneia dintre cele mai sustenabile şi inovatoare companii, nu numai în Mexic, ci şi în lume. Pe lângă împărtăşirea acestor valori în cadrul operaţiunilor noastre, ne consolidăm angajamentul de a reduce impactul cauzat de schimbările climatice”, a declarat el.
Prin acest parteneriat strategic, Enel îşi întăreşte poziţia de furnizor competitiv calificat pentru orice industrie, precum şi rolul său de jucător-cheie în consolidarea pieţei de electricitate din Mexic.
Romanacci a subliniat că Enel este unul dintre cei mai mari operatori privaţi de energie regenerabilă din ţară, cu o capacitate gestionată de peste 2.660 MW şi aproximativ 320 MW de proiecte aflate în construcţie.
Fondat în 1890, Heineken México este producătorul de bere cu cea mai îndelungată tradiţie din ţară. Are şapte fabrici de bere şi o mălţărie cu 16.000 de angajaţi.
Grupul Enel este prezent în Mexic în sectorul regenerabilelor, precum şi în furnizarea de energie. În sectorul regenerabilelor, Enel Green Power México gestionează o capacitate de peste 2.660 MW, din care 1.303 MW provin din energie eoliană, aproximativ 1.308 MW din energie solară şi 53 MW din energie hidroelectrică. În acelaşi timp, compania este în curs de finalizare a unor proiecte de aproximativ 320 MW. În segmentul de furnizare, Enel Energía México (EEM) oferă servicii de portofoliu şi de gestionare a riscurilor, precum şi vânzarea de certificate energetice şi verzi companiilor cu o cerere anuală de energie electrică echivalentă cu peste 1 MW.