Enel este aproape de vânzarea participaţiei în EF Solare, pentru 200 de milioane de euro – Reuters

Economica.net
21 12. 2018
solar23567_47915800

În prezent, Enel şi F2i deţin fiecare 50% din EF Solare, cel mai mare operator de energie solară din Italia, cu o capacitate instalată de peste 400 megavaţi în 130 de unităţi.

Reprezentanţii Enel şi F2i au refuzat să comenteze informaţia. În iulie, F2i şi-a exprimat intenţia de a achiziţiona participaţia Enel.

F2i este un fond de infrastructură deţinut parţial de banca de stat CDP, care are de asemenea investiţii în reţeaua de fibră optică şi în transporturi. Anul acesta, F2i a achiziţionat în Italia parcurile fotovoltaice ale Terra Firma, pentru 1,3 miliarde de euro, devenind al treilea operator de energie solară din Europa.

Enel, care controlează grupul spaniol Endesa, este unul din cei mai mari producători de energie verde din lume. Compania încearcă să vândă active din Italia pentru a dezvolta proiecte greenfield.

În România, Enel deţine 64,4% la Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% la Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.