Enel pune o româncă în fruntea tuturor companiilor de distribuție a energiei din România. A fost director de dezvoltare a rețelelor pe tot grupul

02 02. 2021
monica_hodor___general_manager_e_distributie_63068500

Monica Hodor, fost director de Dezvoltare a Rețelelor în cadrul diviziei Globale de Infrastructură & Rețele a Grupului Enel, a preluat la începutul lunii februarie funcția de director general al companiilor E-Distribuție din România, responsabile pentru gestionarea rețelelor de distribuție de energie electrică din zonele Banat, Dobrogea și Muntenia Sud, arată compania într-un comunicat.

 „Sunt onorată să îmi reiau activitatea în România, la conducerea celui mai performant operator de distribuție din țară. Ca urmare a investițiilor realizate, societățile E-Distributie sunt în topul calității serviciului de distribuție și al digitalizării, cu beneficii directe pentru clienți. Pentru a îmbunătăți în continuare serviciile noastre, vom majora volumul investițiilor în rețelele din România, în linie cu Planul Strategic al Grupului Enel pentru perioada 2021-2023”, a declarat Monica Hodor, director general al E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia.

Monica Hodor are o experiență de 28 de ani la nivel de management. S-a alăturat Enel în anul 2011 ca director financiar al companiilor Enel în România, iar în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2021 a avut o experiență internațională, ocupând mai multe poziții de conducere în Grupul Enel.

Astfel, între 2015 și 2018 a fost șeful diviziei Planificare și Control al Diviziei Globale Infrastructură & Rețele, coordonând activitățile de control financiar și operațional ale companiilor de distribuție Enel în Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Italia, Peru, România și Spania. În perioada 2018 – 2020, a condus Departamentul de Administrație, Finanțe și Control al Enel Sao Paulo, iar cel mai recent a fost director de Dezvoltare a Rețelelor în cadrul diviziei Globale de Infrastructură & Rețele. Doamna Hodor a obținut o diplomă de master de la Facultatea de Finanțe și Bănci a Academiei de Studii Economice din București și o alta în inginerie aerospațială de la Universitatea Politehnică din București.

Gino Celentano, care a condus activitățile de distribuție ale Enel din România începând cu luna mai 2019, va prelua o altă poziție în cadrul Grupului Enel. 

Cele trei companii E-Distribuție din România deservesc aproximativ 2,9 milioane de locuri de consum din zonele Banat (județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara), Dobrogea (județele Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași) și Muntenia Sud (județele București, Ilfov și Giurgiu). E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia.

În anul 2020, companiile E-Distribuție au investit circa 100 de milioane de euro (aproximativ 480 de milioane de lei) în modernizarea rețelei electrice din București și din cele zece județe în care își desfășoară activitatea în țară. Valoarea programelor de modernizare s-a adăugat investițiilor cumulate de aproape 1,4 miliarde de euro realizate de E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia în perioada 2005-2019.

De asemenea, cele trei companii au, împreună, cel mai mare număr de contoare inteligente instalate în România, circa 929.400, asigurând digitalizarea pentru circa o treime din numărul total de clienți. Programul pentru 2020 a prevăzut instalarea a peste 170.000 de contoare inteligente, prin investiții de peste 56 de milioane de lei.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, precum și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de circa 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție