Enel şi-a crescut numărul de clienţi în România, şi pe electricitate şi pe gaz

Grupul italian Enel a raportat, la șase luni, o creștere a numărului de clienți pe care îi are în România, potrivit datelor de pe website-ul companiei.
Economica.net - mar, 23 iul. 2019, 12:44
Enel şi-a crescut numărul de clienţi în România, şi pe electricitate şi pe gaz

Pe segmentul de furnizare de energie electrică, Enel avea, în România, 3,1 milioane de clienți, în creștere cu 5,8% față de cele 2,9 milione, cât înregistra la finalul primului semestru din 2018, potrivit companiei italiene. Enel a anunțat de mult că a trecut pragul de 2 milioane de clienți alimentați în regim concurențial, fiind de fapt, de departe, furnizorul cu cea mai mare cotă de piață pe casnic concurențial. Evoluția acestei piețe a fost însă stopată de re-reglementare, din luna martie a acestui an, ca urmare a adoptării celebrei OUG 114.

Pe segmentul de distribuție de energie electrică, compania italiană a raportat, pentru primul semestru al acestui an, 2,9 milioane de clienți, cu circa 100.000 (sau 1,3%) mai mult față de numărul de acum un an. Este vorba practic de noi locuri de consum racordate la rețeaua din cele trei zone de rețea din România deservite de Enel. De altfel, a crescut și cantitatea de energie distribuită prin rețelele Enel, cu 1%, la 7,8 TWh, în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2018. A scăzut însă, energia furnizată, de la 5,2 TWh la 4,9 TWh.

Compania a raportat și o creștere a numărului de clienți cărora le furnizează gaze în regim concurențial, o piață care a fost și ea re-reglementată începând cu primăvara acestui an, deci cel mai probabil creșterea a survenit înaintea acelui moment. Enel are 50.000 de clienți cărora le furnizează gaze (în creștere față de cei 40.000, raportați cu un an în urmă. Cum cantitatea furnizată nu este foarte mare (circa 10 milioane de metri cubi), rezultă că este vorba în special despre clienți casnici.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic de la noi, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajați în România. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei dintre cele opt zone ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

Te-ar mai putea interesa și
Primele drone militare româneşti – Producţia va începe până la finalul acestui an
Primele drone militare româneşti – Producţia va începe până la finalul acestui an
România va începe producţia de serie de drone româneşti cu dublă destinaţie - militară şi civilă - până la finalul acestui an, după ce, în vară, vom avea prototipul, a declarat,......
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană (CE) a anunțat marți că va înăspri restricțiile cu privire la importurile de oțel, începând de ...
Furnalul de la combinatul Liberty Steel Galaţi va fi repornit în scurt timp. Avem angajamentul companiei – Ministrul Economiei
Furnalul de la combinatul Liberty Steel Galaţi va fi repornit în scurt timp. Avem angajamentul companiei – Ministrul ...
Combinatul Liberty Steel de la Galaţi a început aprovizionarea şi avem angajamentul din partea acestei companii că în ...
Criză aluminiu – Cât a importat şi cât a exportat Uniunea Europeană, în 2024
Criză aluminiu – Cât a importat şi cât a exportat Uniunea Europeană, în 2024
Uniunea Europeană (UE) a importat anul trecut aluminiu şi articole conexe în valoare de 29,5 miliarde de euro, în timp ...