Enel şi Iberdrola sunt cele mai avansate companii europene în procesul de tranziţie energetică

Giganţii petrolieri europeni precum BP, Royal Dutch Shell şi Total şi-au concentrat atenţia asupra sectorului energetic, pentru a-şi dezvolta afacerile şi pentru a se reinventa drept furnizori de energie curată. Însă vor trebui să se lupte cu cotele de piaţă ale liderilor precum Enel şi Iberdrola, care s-au poziţionat deja de ani de zile pentru a profita de trecerea la energie mai curată, punând pariu că dispariţia combustibililor fosili este inevitabilă, scrie Agerpres.

„Tranziţia energetică este parte din viaţa mea”, a declarat directorul Enel, Francesco Starace. „Nu a existat niciun moment eureka pentru noi. Am considerat că este stupid să continuăm aşa mult timp”, a adăugat Starace.

Transformarea celor două companii în centrale verzi la nivel global a contribuit la creşterea profiturilor şi a preţurilor acţiunilor, generând în acelaşi timp numerar şi dividende în ciuda pandemiei globale. În ultimii doi ani, acţiunile celor două grupuri au crescut brusc, pe măsură ce investitorii au renunţat la acţiunile petroliere pentru a cumpăra acţiuni în companii care au baza financiară şi competenţele necesare pentru a conduce tranziţia energetică accelerată.

Enel şi Iberdrola au construit capacităţi de energie curată pe pieţe cheie precum Statele Unite şi America Latină şi îşi propun acum să ajungă la o capacitate regenerabilă de 215 gigawaţi până în 2030 – suficient pentru a alimenta aproximativ 150 de milioane de gospodării europene, conform unei estimări făcute de firma de consultanţă Wood Mackenzie.

Înainte de a se alătura companiei Enel la începutul secolului, Starace a încercat să convingă companiile axate pe petrol şi cărbune să treacă la turbine pe gaz, mai puţin poluante. „Nu este prima tranziţie energetică, înainte a fost cărbunele, apoi s-a trecut la gaz şi aşa mai departe. Mi-a plăcut caracterul sustenabil al surselor regenerabile de energie, faptul că reutilizăm energia soarelui”, a spus Francesco Starace.

Punctul de cotitură pentru Enel a fost crearea Enel Green Power (EGP) în 2008, imediat după preluarea Endesa din Spania, în valoarea de 39 de miliarde de euro, o înţelegere care i-a permis accesul pe pieţele în dezvoltare rapidă din America Latină. Starace a fost numit să conducă EGP ca o afacere independentă viabilă, care nu se bazează pe stimulentele generoase pe care guvernele le ofereau atunci pentru a iniţia proiecte verzi.

„Energiile regenerabile erau un joc diferit – centrale mai mici, mai puţin competitive, mai costisitoare. Aveau nevoie de un spaţiu propriu, cu proiecte şi tehnologii adecvate,” a declarat o sursă care a lucrat la EGP. Când Starace a devenit director executiv al grupului Enel în 2014, a răscumpărat rapid acţiunile EGP listate în 2010, astfel încât motorul de creştere să fie complet intern.

Directorul executiv al Iberdrola, Ignacio Galan, a făcut o trecere şi mai timpurie de la cărbune şi petrol, când a preluat conducerea celei mai mare companii private din Spania în 2001. A început să închidă centrale electrice pe bază de păcură – 3,2 gigawaţi (GW) dezafectaţi până în 2012 – şi a închis ultimele două centrale pe cărbune ale companiei în 2020. În acelaşi timp, Iberdrola şi-a sporit cheltuielile pentru construirea de centrale regenerabile în Spania, în principal parcuri eoliene, de la 352 milioane de euro (413 milioane de dolari) în 2001 la peste 1 miliard de euro în 2004.

Firma de consultanţa Rystad Energy spune că giganţii petrolieri au un drum lung de parcurs pentru a ajunge din urmă principalele companii de energie regenerabilă în ceea ce priveşte capacitatea, în ciuda obiectivelor ambiţioase. Rystad Energy estimează că Enel va fi în continuare lider, până în 2035, urmat de Iberdrola şi NextEra. Enel şi Iberdrola au un alt avantaj important, greu de atins de către companiile petroliere, conform analiştilor – afaceri profitabile în domeniul reţelelor electrice. Aproape jumătate din câştigurile Enel şi Iberdrola provin din milioanele de kilometri de linii electrice care transportă energie electrică la gospodăriile din Europa, Statele Unite şi America Latină.

„Reţelele sunt coloana vertebrală a tranziţiei energetice. A le deţine înseamnă a avea un flux de numerar constant şi un risc mai mic de investiţii”, spune Javier Suarez, şeful departamentului de utilităţi, Mediobanca Milano. Majoritatea reţelelor sunt monopoluri cu randamente reglementate şi garantate, iar operatorii rareori le pun la vânzare. „Orice nou intrat în industrie nu va putea avea acces facil sau, cu siguranţă, nu va avea acces ieftin la activele pe care Iberdrola şi Enel le au – activele de infrastructură”, a declarat analistul Tom Heggarty de la Wood Mackenzie.

Reţelele construite pentru a prelua fluxurile de energie într-un singur sens, de la centralele pe combustibili fosili, au acum nevoie de investiţii masive pentru a integra producţia de energie electrică din surse precum panourile solare de acoperiş, care pot injecta curent electric în reţea.

Enel caută acum să-şi extindă reţeaua în Europa, America Latină, Statele Unite şi regiunea Asia-Pacific, conform surselor.
În noiembrie, grupul a anunţat că va cheltui 150 de miliarde de euro din surse proprii pentru a reduce emisiilor de carbon cu 80% până în 2030 şi pentru a tripla capacitatea de energie regenerabilă, până la 120 GW, aproape jumătate din investiţia totală fiind alocată reţelelor.