Enel vrea să renunțe la cărbune până în 2027 și să-și tripleze până în 2030 capacitățile de producere a energiei regenerabile
Enel este una dintre companiile care au participat la Dialogul la nivel înalt al ONU pe tema energiei, convocat de secretarul general al ONU Antonio Guterres, prima reuniune ONU din ultimii 40 de ani la nivelul liderilor dedicată exclusiv provocărilor din domeniul energiei. Evenimentul a reunit şefi de stat, precum şi alţi lideri politici, de afaceri şi ai societăţii civile, care au prezentat „Energy Compacts”, o serie de angajamente voluntare menite să accelereze realizarea Obiectivului Naţiunilor Unite de Dezvoltare Durabilă (ODD) 7 – asigurarea accesului la sisteme energetice accesibile, fiabile, durabile şi moderne pentru toţi – şi eliminarea emisiilor nete.
CEO-ul Enel, Francesco Starace, a fost unul dintre vorbitorii sesiunii de deschidere a evenimentului la care a participat secretarul general al ONU şi a vorbit despre soluţiile existente pentru accelerarea tranziţiei energetice, ghidate de tehnologii precum electricitatea decarbonizată.
„Este o onoare pentru Enel să contribuie la această dezbatere la nivel înalt cu privire la modul în care putem aborda nevoia urgentă de accelerare a tranziţiei energetice, într-un mod sustenabil pentru întreaga lume,” a declarat Francesco Starace, CEO şi Director General al Grupului Enel. „Nu mai există un compromis între ceea ce generează valoare în business şi ce este bine pentru mediu; aceste două obiective sunt astăzi pe deplin aliniate datorită evoluţiei tehnologiei. Prin urmare, eforturile financiare trebuie să vizeze realizarea ODD şi o economie net zero. Acest lucru necesită angajamente şi strategii ambiţioase, precum şi instrumente pentru promovarea desfăşurării lor eficiente. Tranziţia trebuie să se întâmple şi nu numai în sectorul energetic: va implica diverse domenii ale economiei mondiale. Trebuie să ne asigurăm că acest lucru se întâmplă în mod ordonat, decisiv, corect şi incluziv.”
Energy Compact al Enel include urmatoarele angajamente:
– Accelerarea eliminării cărbunelui, de la 2030 la 2027;
– Triplarea generării de energie din surse regenerabile la 145 GW până în 2030, de la aproximativ 49 GW în 2020;
– Atingerea unei capacităţi de stocare de 20 TWh şi Demand Response de 20 GW până în 2030;
– Reducerea emisiilor de GES, conform Scope 1 la 148 gCO2eq / kWh până în 2023 şi 82 gCO2eq / kWh în 2030, de la aproximativ 214 gCO2eq / kWh în 2020, în conformitate cu scenariul de 1,5grade C (certificat SBTi);
– Creşterea numărului de puncte de încărcare a vehiculelor electrice la peste 4 milioane şi a celui de autobuze electrice la peste 10.000, până în 2030, de la 186.000, şi respectiv 912, în 2020;
– Atingerea unui numar de 5,6 milioane de beneficiari de noi conexiuni în zonele rurale şi suburbane, în perioada 2020-2030, sporind calitatea, fiabilitatea şi digitalizarea serviciului către toţi utilizatorii (de la 74 de milioane de utilizatori finali în 2020).
Dialogul la Nivel Înalt al ONU privind Energia ţinteşte să definească un plan de acţiune pentru a asigura energie curată şi fiabilă pentru toţi până în 2030 şi pentru a atinge emisii net-zero până în 2050, oferind o platformă pentru ca guvernele, întreprinderile şi societatea civilă să prezinte angajamente voluntare, sub forma de „Energy Compacts”, pentru a contribui la realizarea acestor obiective, astfel cum se prevede în ODD 7 şi în Acordul de la Paris privind schimbările climatice.