Enel vrea să vândă o termocentrală din Rusia
‘Am relansat procesul de vânzare a termocentralei de la Reftinskaya, iar Sberbank intermediază vânzarea. Sperăm că vom încheia vânzarea până la finele anului. Cred că vor exista companii ruseşti interesate. Au fost şi în trecut companii ruseşti interesate şi nu mă aştepte ca acest lucru să se schimbe’, a spus Francesco Starace cu ocazia Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.
Starace a precizat însă că Enel nu are de gând să îşi vândă afacerile din Rusia dar nici nu ia în considerare preluarea de participaţii la Innogy, divizia de regenerabile a grupului german RWE, sau Uniper, divizie a unui alt producător german de electricitate EON.
Grupul Enel activează în peste 30 de ţări de pe patru continente şi are o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 83 GW. Enel distribuie electricitate şi gaze naturale printr-o reţea de peste două milioane de kilometri are peste 65 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea. Enel este cea mai mare companie integrată de utilităţi din Europa după capitalizarea de piaţă şi una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce priveşte capacitatea instalată şi EBITDA raportat.
Prezentă pe piaţa din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Enel are peste 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie.