Energia a performat cel mai bine în România, datorită mixului energetic echilibrat – secretar de stat MMAP
„Istoric, am reuşit să decuplăm creşterea economică de emisiile de dioxid de carbon. Este un grafic foarte interesant, care e prezentat drept modelul care ar trebui preluat de cât mai multe state şi continente. Sectorul energetic a performat poate cel mai bine dintre toate, dar şi pe o criză a unui sector industrial post-comunist. Şi atunci, dincolo de tranziţia energetică care se face şi care are nişte ţinte foarte clare, ne-am asumat neutralitatea climatică în 2050 şi fiecare sector are o traiectorie de decarbonizare. În sectorul energetic am performat cel mai bine pentru că şi consumul de energie a scăzut şi pentru că, în acelaşi timp, România a avut un mix energetic echilibrat şi continuă să-l aibă. Avem o ţintă de reducere a producerii de energie din cărbune şi un combustibil de tranziţie în gazul metan. Mai avem energia nucleară, care, deşi nu este considerată 100% ecologică, este regenerabilă şi cu emisii zero de carbon, ceea ce constituie un avantaj competitiv pentru România”, a spus Banciu, scrie Agerpres.
Există sectoare de activitate în România în care emisiile au crescut, precum transporturile.
„Avem sectoare unde emisiile au crescut- în sectorul transporturi, în sectorul clădiri- unde avem nevoie de energie termică pentru încălzire, răcire etc. Emisiile continuă să crească, şi aici provocările vor fi mai mari, pentru că, într-adevăr, suntem la un forum unde discutăm de energie, nu discutăm doar despre energie electrică. Văd maşini electrice, văd utilaje care funcţionează cu baterii, chiar soluţii pe hidrogen. În sectorul transporturi cred că provocarea va fi foarte mare, pentru că până acum am investit foarte mult în autostrăzi. Cred că va trebui să trecem la mai multe căi ferate, la mai multe trenuri electrice, de ce nu la transport public pe hidrogen. Sunt provocări cu care toată Europa se confruntă. Ele nu sunt specifice României, însă cred că România, dincolo de aceste provocări, are această oportunitate de a deveni un actor regional foarte relevant pe piaţa energiei. Avem aceste proiecte, unele contestate, altele mai puţin contestate, pe care ni le-am asumat inclusiv în strategia energetică a României. Suntem cu acest Plan Naţional de Energie şi Schimbări Climatice în ultima fază de aprobare şi avem o strategie energetică”, a menţionat oficialul MMAP.
În opinia lui Banciu, o reindustrializare a României trebuie să se facă pornind de la o serie de planuri cu modele de business „verzi”.
„Ne dorim să reindustrializăm România, însă cred că trebuie să pornim de la nişte planuri prin care să folosim energia regenerabilă pentru a reindustrializa cu modele de business „verzi”, cu emisii reduse de carbon, pentru că, deşi Draghi (Mario Draghi, autorul raportului privind competitivitatea UE, n.r.) vorbeşte mai mult de competitivitate, mai trimite un semnal foarte important: singurul traseu sustenabil este tranziţia energetică, care bineînţeles că va fi cu hopuri. În această tranziţie energetică va trebui să fim atenţi la două lucruri: la competitivitate industriei, dar şi la cetăţeni. Deşi suntem o ţară care produce energie într-un mix favorabil, avem încă preţuri destul de mari şi am fost obligaţi să plafonăm aceste preţuri la energie tocmai pentru a păstra justeţea acestei tranziţii. Bineînţeles, e nevoie de finanţare europeană, dar şi naţională, şi de un parteneriat onest între companii şi sectoare şi Guvernul României, indiferent că vorbim de Ministerul Energiei sau Ministerul Fondurilor Europene”, a afirmat Ionuţ Sorin Banciu.
Prima ediţie a evenimentului Energy Expo şi-a deschis porţile, joi, pentru patru zile, în Hala Laminor din Bucureşti, pe o suprafaţă expoziţională de 30.000 de metri pătraţi.
În cadrul expoziţiei, organizată de MTR Media Group, cu ajutorul Ministerului Energiei, vor fi prezenţi peste 300 de expozanţi şi vor fi organizate cel puţin 12 conferinţe cu mai mult de 100 de speakeri naţionali şi internaţionali.
Expozanţii acoperă toate tipurile de energie, respectiv toate segmentele din piaţa de energie, de la sisteme fotovoltaice (PV) şi sisteme termice solare, inginerie, achiziţii şi construcţii (EPC), eolian – onshore & offshore wind şi sisteme de stocare a energiei la soluţii pentru control şi automatizare industrială, infrastructură şi tehnologii (reţele inteligente, soluţii pentru centre de date etc.), oraşe şi clădiri inteligente, precum şi eficienţă energetică, AI & digitalizare sau combustibili curaţi (exemplu: biogaz, bioetanol, GNL, GNC).