Energia electrică s-a ieftinit în Europa, nuclearul și fotovoltaicele sunt principalele cauze

Producția de energie electrică mai ridicată în centralele solare și nucleare, combinată cu temperaturile mai ridicate, a redus prețul electricității în Europa în luna martie cu aproape 30% față de luna precedentă, potrivit datelor asociației industriei electrice europene, Eurelectric.
Mihai Nicuţ - S, 05 apr. 2025, 17:11
Energia electrică s-a ieftinit în Europa, nuclearul și fotovoltaicele sunt principalele cauze

Energia fotovoltaică a doborât recordul de producție pentru a treia lună consecutiv în martie, a transmis Eurelectric, adăugând că aceasta a reprezentat peste 10% din mixul energetic european.

Creșterea producției de energie solară, împreună cu îmbunătățirea generării nucleare și vremea mai blândă, au dus la scăderea prețurilor la energie la 90 de euro/MWh, față de 126 de euro/MWh înregistrat în februarie și 112 euro/MWh în ianuarie.

Organizația a atribuit prețurile ridicate din lunile anterioare producției scăzute de energie eoliană, cererii crescute de energie electrică dar și celor mai mari prețuri la gaze din ultimii doi ani. Tensiunile geopolitice la nivel global și întreruperile din Norvegia au exercitat presiuni suplimentare asupra costului gazului, în timp ce capacitatea de stocare și sursele de flexibilitate limitate au forțat o dependență mai mare de gaz pentru producerea de electricitate, arată Eurelectric.

 

65 GW de energie solară au fost adăugați în 2024

Eurelectric a spus că energia solară a „salvat” Europa prin zilele mai însorite și creșterea capacității instalate, cu 65 GW adăugați doar în 2024. Drept urmare, ponderea surselor regenerabile în mixul energetic a fost cu 15 puncte procentuale mai mare în martie comparativ cu februarie, deși cu un punct mai mică decât în martie 2024.

Energia nucleară a contribuit la scăderea prețurilor prin creșterea ponderii sale în producția de energie, de la 24% în martie 2024 la 26% luna trecută, după repornirea unor reactoare nucleare franceze, a spus Eurelectric.

Cu toate acestea, prețul mediu al energiei electrice pentru ziua următoare în primul trimestru al anului 2025 a fost cu 51% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut. Creșterea a fost determinată în principal de prețurile mai mari la gaz, care au crescut cu 33% în aceeași perioadă, potrivit datelor.

Secretarul general al Eurelectric, Kristian Ruby, a subliniat că Europa rămâne prea vulnerabilă la fluctuațiile prețurilor combustibililor fosili, mai ales în perioadele cu cerere ridicată de electricitate. „Pentru a contracara acest lucru, trebuie să accelerăm implementarea tehnologiilor de răspuns la cerere și de stocare și să încurajăm mai mult utilizarea contractelor de achiziție de energie pe termen lung”, a declarat el.

Eurelectric vede soluții în mecanismele de capacitate și în schemele care susțin flexibilitatea. Flexibilitatea este, de asemenea, crucială în echilibrarea prețurilor negative, care apar tot mai frecvent. Pe măsură ce producția solară a crescut în martie, prețurile negative au revenit, în special în țările nordice și din Europa de Vest, a mai menționat organizația industriei europene a energiei electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la gigantul care are cinci fabrici şi peste 20.000 de angajaţi în România. Ce planuri are compania pentru acest an
Anunţ de la gigantul care are cinci fabrici şi peste 20.000 de angajaţi în România. Ce planuri are compania pentru acest ...
Continental AG şi-a înrăutăţit marţi ţintele de profitabilitate pentru divizia sa de anvelope şi pentru ansamblul grupului, indicând efectele valutare şi sporirea barierelor comerciale,......
CFR SA anunță măsuri speciale pentru temperaturi de peste 50 de grade la nivelul șinei
CFR SA anunță măsuri speciale pentru temperaturi de peste 50 de grade la nivelul șinei
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează publicul că în contextul prognozelor meteorologice care indică ...
Premierul Bolojan şi Ministerul Finanțelor pregătesc o întâlnire cu o agenţie de rating
Premierul Bolojan şi Ministerul Finanțelor pregătesc o întâlnire cu o agenţie de rating
Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, cu care a discutat, printre ...
Autostrada Bucureștiului A0: Asocierea Pizzarotti – Retter a mobilizat 300 de muncitori pe lotul 1 Nord. Când va fi gata
Autostrada Bucureștiului A0: Asocierea Pizzarotti – Retter a mobilizat 300 de muncitori pe lotul 1 Nord. Când va ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis marți imagini cu șantierul lotului 1 Nord al A0, ...