Energia electrică tranzacționată deja pentru consumul acestui an este cu 14% mai scumpă decât cea din 2019

Indicele ROPEX FM pentru întreg anul 2020 calculat de Operatorul pieței de electricitate și gaze OPCOM la data de 31 decembrie 2019 este de 270 de lei/MWh, cu 13,9% peste nivelul înregistrat în acest an, potrivit datelor publice ale OPCOM.
Mihai Nicuţ - Dum, 05 ian. 2020, 12:01
Energia electrică tranzacționată deja pentru consumul acestui an este cu 14% mai scumpă decât cea din 2019

Indicele ROPEX FM (anual) se referă la prețul mediu al energiei electrice cu livrare într-un anumit an, obținut pe baza tranzacțiilor de pe piețele cu livrare la termen încheiate până la un moment dat. 

Astfel, dacă acest preț mediu a fost, pentru 2019, de 237 de lei/MWh, pentru 2020 el era, conform tranzacțiilor încheiate până în ultima zi a anului trecut, dar cu livrare în cursul anului 2020, de 270 de lei.

Tranzacțiile din care au rezultat acest preț nu sunt deloc puține, lucru evident prin prisma faptului că, momentan, exceptând piețele spot, intraday și obligațiile pentru piața reglementată, toată energia electrică produsă și apoi consumată în România s-a tranzacționat, în 2019, pe platformele OPCOM.

Astfel, la data de 31 decembrie 2019 se tranzacționaseră, pentru consumul anului 2020 în total circa 32,9 TWh de energie electrică-vânzare și cumpărare (de unde a rezultat acel preț mediu de 270 de lei/MWh), în condițiile în care toate tranzacțiile cu livrare în 2019, raportate în ultima zi a anului, s-au ridicat la 67,2 TWh.

Conform statisticilor de la această dată, cel mai mare preț mediu este aferent tranzacțiilor cu livrare în luna ianuarie 2020-280 de lei/MWh, urmând ca apoi prețurile să scadă , treptat până la 264 de lei în linile aprilie-iunie. Ulterior, prețurile cresc ușor, dar constant, astfel ca în decembrie 2020 livrarea pe contractele încheiate până acum să se facă la o medie de 269 de lei/MWh.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...