Energia eoliană a asigurat, marţi, peste un sfert din electricitatea ţării

Economica.net
25 09. 2018
eolian_wind_turbine_blue_sky_27909800_17601400

Astfel, la ora 17:55, turbinele eoliene produceau 2.010 MW, adică 27,21% din total, ca urmare a vântului bun din zonele unde sunt concentrate parcurile eoliene în România (estul şi sud-estul ţării). 

Pe locul doi, cu 1.484 de MW, era energia hidro (20,11% din total). Energia nucleară asigura 18,6%, cea din cărbune – 18,5%, hidrocarburile – 12,1%, energia fotovoltaică – 2,97% şi cea din biomasă – 0,47%.

Producţia naţională de electricitate era de 7.489 MW, iar consumul, de 6.943 MW, diferenţa fiind exportată.

Meteorologii au emis, duminică, o informare vizând răcirea accentuată a vremii şi intensificări ale vântului la nivelul întregii ţări, până miercuri dimineaţa.

Pentru marţi după-amiază, meteorologii au emis avertizări nowcasting de vânt puternic pentru zona Moldovei şi centrul ţării.