Energia eoliană a redevenit principala sursă de energie din Germania
Aproximativ 32,2% din electricitatea din Germania a fost produsă de vânt, în primele trei luni din 2023, faţă de 30% în cazul cărbunelui, a anunţat Oficiul Federal de Statistică (Destatis).
A fost pentru prima dată din trimestrul doi din 2020 când energia eoliană a fost principala sursă de energie a celei mai mari economii europene.
Sursele convenţionale de energie – cărbune, gaz şi energia nucleară – încă reprezintă peste jumătate din producţia de electricitate din Germania (51,4%, în uşoară scădere faţă de anul trecut (52,9%), conform Destatis.
Germania vrea să genereze cel puţin 80% din electricitate din surse regenerabile, până în 2030. Ultimele centrale nucleare au fost închise în aprilie, iar producţia de cărbune este în declin constant.